Rolul centrelor partenere
Organizatiile Non-Guvernamentale din toata țară au, începând cu data de 1 iunie 2010, posibilitatea să devină centre partenere ale Fundației Dan Voiculescu pentru dezvoltarea României. În această calitate, organizațiile vor implementa la nivel local programele și proiectele derulate de Fundație, vor avea ocazia de a derula proiectele proprii în parteneriat cu Fundația Dan Voiculescu și se vor putea de dezvolta la nivel național cu sprijinul acesteia, prin intermediul altor centre partenere.
Prin intermediul programului, Fundația Dan Voiculescu își propune extinderea ariei beneficiarilor proiectelor sale, descoperirea și susținerea talentului, vocației, inovației și excelenței. În plus, prin centrele sale, fundația își propune să sprijine inițiativele pe plan local care corespund misiunii acesteia, de promovare a valorilor umane şi profesionale, atât în sfera tehnico – ştiinţifică, inclusiv cea educaţională, culturală şi artistică.
Obtinerea acreditării de partener FDVRD
Fundația Dan Voiculescu pentru dezvoltarea Romaniei, cu sediul in str. Secerisului nr.31 sector 4 București, este singura instituție care acordă organizațiilor interesate statutul de “centru partener Fundația Dan Voiculescu” și este abilitată să urmărească îndeplinirea condițiilor.
Procedura
În vederea stabilirii parteneriatului, organizația transmite pe adresa Fundației Dan Voiculescu pentru dezvoltarea României (email sau poștă) un formular de solicitare, pe care îl poate procura şi apăsând here.
Ca urmare a primirii acestui formular, se începe procesul de acreditare. În cel mai scurt timp, reprezentanții ONG-ului vor fi contactați de Fundația Dan Voiculescu pentru a stabili termenii parteneriatului, eventuale alte documente necesare și condițiile înființării centrului partener.