Festivalul Enescu: Abonamentele la Ateneu si Sala Palatului epuizate

Abonamentele pentru ediţia 2015 a Festivalului Enescu, puse în vânzare joi dimineaţă, au fost epuizate în 10 secunde pentru concertele de la Ateneul Român, respectiv în 10 minute pentru concertele de la Sala Palatului, informează un comunicat al OMA Vision redat de Agerpres.

În total au fost puse în vânzare 250 de abonamente pentru fiecare dintre cele două tipuri de abonamente de la Ateneul Român (B şi C), 750 de abonamente tip A, 250 de abonamente tip A1 şi 250 de abonamente tip A2, reprezentând o treime din locurile disponibile.

Faţă de ediţiile precedente ale festivalului, crearea unor noi tipuri de abonamente (A1 şi A2) a permis punerea în vânzare a unui număr mai mare de locuri.

Procedura de punere în vânzare a abonamentelor pentru Festivalul Enescu 2015 a început joi, de la ora 10:00, prin reţeaua Eventim. Înainte de începerea vânzării, pe site-ul www.eventim.ro figurau aproape 1.000 de utilizatori logaţi.

“Din traficul înregistrat pe site-ul Eventim, cererea a fost de aproximativ 10 ori mai mare decât disponibilul de locuri”, a declarat directorul Eventim, Valentin Vasiloiu, citat în comunicat.

Biletele pentru ediţia 2015 a Festivalului Enescu, ce va avea loc între 30 august şi 20 septembrie la Bucureşti, vor fi puse în vânzare pe 16 februarie 2015, de la ora 10,00, prin reţeaua Eventim.

sursa: hotnews.ro

 

 

 

en_US