Dan Voiculescu Foundation for the Development of Romania susține proiectul Ligii Studenților Electroniști, ”Aleargă pentru Viață!”. Ajuns la cea de-a IX-a ediție, acesta va avea loc pe data de 5 mai. Traseul concursului va fi în cadrul campusului din Rectoratul Politehnicii.
Departamentul Sportiv al Ligii, inițiatorul proiectului, va organiza cu sprijinul Fundației un cross caritabil pentru a o ajuta pe Adina Ioana Alecu, o tânără studentă care suferă de o boală cumplită, costurile îngrijirii medicale fiind imposibil de acoperit la nivel individul. Din acest considerent, ambele instituții unite în acest parteneriat umanitar, vor sprijini acțiunea de strângere de fonduri pentru tratamentul Adinei Ioana Alecu. Organizatorii au estimat costul total al îngriijrilor medicale la 93.000 de euro.
”În prag de licență, Adina acuza dureri puternice de cap, pe care medicii le-au pus pe seama stresului. Investigații amănunțite au dezvăluit însă faptul că Adina nu era stresată din cauza terminării facultății, ci că suferă de o boală foarte gravă: o tumoare malignă descoperită pe fosa pterigo-maxilară stângă, cu extindere intracerebrală la nivelul fosei cerebrale medii, care se află într-un ghem de nervi și care crește foarte rapid. Din păcate, aceasta îi reduce, pe zi ce trece, șansele la viață. Suma necesară însănătoșirii Adinei, ce include costul tratamentelor, spitalizării și pe cel al analizelor, ajunge la 93.000 EURO”, informează organizatorii.
Îndemnul organizatorilor este unul de profundă solidaritate umană:
”Nu ne vom da bătuți nicio secundă, ne vom uni forțele si vom da startul celei de-a 9-a ediții a crossului caritabil Aleargă pentru Viață!, pentru ca Adina să aibă șansa la o viață normală. Vino și aleargă alături de noi, pe 5 mai, pentru o viață! Ajută-ne să o salvăm pe Adina!”
Pentru a cunoaște întreaga ei poveste, vă invităm să accesați pagina de Facebook https://www.facebook.com/saveadina/
Pictures from the event:
Departamentul Sportiv al Ligii Studenților Electroniști este principalul organizator al activităților cu caracter sportiv de tip extrașcolar care se desfășoară în Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din cadrul Universității Politehnica București.
Liga Studenților Electroniști este una dintre cele mai vechi organizații sudențești din București ce reprezintă și apără interesele studenților încă din anul 1990. Membră a Uniunii Naționale a Studenților din România, prin programele sale în zona academică și antreprenorială, încurajează un stil de viață activ, dedicat seriozității și profesionalismului.