Efectul incredibil al catalogului virtual asupra elevilor

Absenteismul a înregistrat un trend descendent după introducerea catalogului virtual, a declarat, directorul Liceului de Informatică ”Spiru Haret” din Suceava, Virginel Iordache.

El a spus că numărul absențelor a scăzut cu peste 60%, în luna octombrie a acestui an, față de perioada similară a anului trecut, respectiv de la 1.788 la 1.200.

Iordache a spus că, în prezent, catalogul virtual este folosit de doar 35% dintre părinți, dar va fi iniția, la nivelul colegiului, o campanie de promovare pentru a crește numărul părinților care să consulte pagina de internet a instituției, scrie Agerpres.

Un alt catalog virtual a fost pus la dispoziţia școlilor din Alba de profesorul Ioan Vlaşin, de la Şcoala „Mihai Eminescu” din Ighiu, în regim de gratuitate, însă acesta nu a mai fost actualizat, scrie alba24.ro.

Catalogul online pus la punct de profesorul Marius Muntean din Sebeș, în urmă cu trei ani, a ajuns să fie acum funcțional în proporție de 100 la sută în Colegiul “Lucian Blaga”, unde activează și dascălul care l-a pus la cale. În aplicație figurează toți elevii școlii.

“Când am început să lucrez la această aplicație aveam în minte doar o bază de date a școlii foarte bine pusă la punct. Ulterior, am avut o discuție cu un părinte care mi-a mărturisit că ar fi foarte încântat dacă ar putea vedea și de la distanță notele și eventualele absențe ale copilului său, întrucât nu-i permite timpul să ajungă des la școală. Vreau să spun că de la acest dialog s-a conturat în mintea mea catalogul virtual. Acum pot să spun că este funcțional în proporție de 98 la sută. L-am pus și la dispoziția celorlalte școli din oraș, dar nu l-au valorificat la maximum”, ne explică Marius Muntean, părintele catalogului virtual.

„Inițial, am mizat pe bunăvoința profesorilor. Apoi, completarea catalogului virtual a fost trecută ca obligație în fișa postului pentru fiecare profesor. Asta, pentru că vorbim și de avantaje pentru colegiu. Toate situațiile pe care le întocmim sunt în format electronic. Când trebuie să rapotăm absențe, ne uităm în catalogul virtual, la fel și când calculăm mediile pentru burse, când facem situațiile statistice anuale“, mai spune profesorul de informatică.

Profesorii au nevoie de câteva minute ca să treacă notele zilnice în catalogul virtual. Absențele sunt tastate săptămânal de diriginți, pe materii de studii.

Cifrele trecute de fiecare dascăl pot fi văzute ulterior de diriginți, părinți, printr-un simplu click. Pentru aceasta, fiecare are nevoie de un calculator legat la internet și de o parolă primită de la școală. Evident, părinții au acces doar la situația pentru odraslele lor.

Autorităţile se gândesc să implementeze la nivel naţional „Catalogul electronic”, un sistem care permite supravegherea online a notelor şi activităţii elevilor. Mai mult, specialiştii spun că sistemul ar elimina şi subiectivitatea profesorilor în notarea elevilor. “Este unul din proiectele pe care le facem cu fonduri structurale”, a explicat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

Oficialul a adăugat că folosirea cataloagelor electronice ar ajuta foarte mult ministerul să creeze un tablou general şi în timp real al situaţiei tuturor elevilor din învăţământul obligatoriu.

 sursa: realitatea.net

en_US