Două săptămâni până la începerea celui mai mare salon de invenții din Europa de Est, EUROINVENT Online

Cercetătorii și inventatorii din întreaga lume se pregătesc pentru cel mai mare salon de invenții din Europa de Est, EUROINVENT, care se va desfășura, în acest an, cu participare indirectă, numai în varianta on-line, în perioada 21-23 mai. Până acum au fost înscrise în concurs peste 500 de proiecte, din 31 de țări, 230 doar din România. Și în acest an, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României este, prin Senatul Științific, partener educațional al acestui eveniment.

EUROINVENT a devenit un eveniment de tradiţie recunoscut în lumea ştiinţifică internațională, care aduce împreună cercetători şi inventatori din întreaga lume, dar şi oameni obişnuiţi, pasionaţi de ştiinţă, inventică şi cercetare.

Evenimentul atrage atenţia asupra conceptelor de cercetare şi inovare, concepte ce contribuie la creşterea economică, la crearea de locuri de muncă şi, în final, la o viaţă mai bună pentru noi toţi.

Senatul Stiințific al Fundației Dan Voiculescu încearcă, la fiecare ediție Euroinvent, să sprijine invenţiile cu care se prezintă participanţii şi susţine dezvoltarea lor. Așa se face că, de la un an la altul, tot mai mulți cercetători și inventatori vin să își prezinte ideile.

Și în acest an, Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României va susține cel mai bun proiect de cercetare!

Prin premiile acordate inventatorilor, recunoscute la nivel mondial datorită componenţei juriului internaţional, format din specialiști din toate ramurile științei, Senatul Stiințific al Fundației Dan Voiculescu încurajează implicarea tinerilor în carierele ştiinţifice, una dintre nevoile stringente ale cercetării mondiale.

Euroinvent este singurul eveniment din România organizat sub egida Federației Mondiale a Inventatorilor. Acesta promovează creativitatea și inovarea într-un context international larg și se află la cea de-a XII-a ediție.

 

 

 

en_US