Orchestra simfonică a Filarmonicii “George Enescu” din Bucureşti va evolua sub bagheta dirijorului rus Yuri Simonov, joi şi vineri, de la ora 19.00, la concertul simfonic organizat cu prilejul deschiderii stagiunii 2013-2014 a Filarmonicii.
Programul concertului cuprinde: Gioachino Rossini – “Uvertura la opera Guillaume Tell”; Richard Wagner – “Călătoria lui Siegfried pe Rin”, “Moartea lui Siegfried” şi “Marş funebru”; Dmitri Şostakovici – “Simfonia nr. 15”.
Yuri Simonov, născut la Saratov în URSS, a studiat la Conservatorul din Leningrad cu Rabinovich şi a fost asistentul lui Mravinsky la Orchestra Filarmonicii din Leningrad. În urma câştigãrii Concursului de dirijat Santa Cecilia de la Roma, în 1968, s-a lansat într-o carieră dirijoralã de succes, ce a debutat la Bolshoi Opera în 1969, unde a fost numit dirijor principal. Yuri Simonov a fost astfel cel mai tânăr dirijor din istoria acestei opere şi în acelaşi timp cu cea mai îndelungatã activitate, până în 1985, la pupitrul ansamblului de la Bolshoi. În această funcţie a reintrodus în repertoriu, după o absenţã de patru decenii, creaţia lui Richard Wagner şi a întreprins turnee la Paris, Viena, New York, Milano, Washington. În aceastã perioadă a dirijat orchestrele filarmonicilor din Leningrad, Moscova, Kiev, Minsk, Riga, Orchestra de Stat a URSS şi Orchestra Radiodifuziunii din Moscova.
Pe scenele occidentale a debutat în1982, atunci când a dirijat “Evgheni Oneghin” la Royal Opera House din Londra şi a condus London Symphony Orchestra. În 1986 a deschis stagiunea la Covent Garden cu opera “Traviata”, urmând apoi concerte şi spectacole de operã cu Royal Philharmonic, Los Angeles Philharmonic, Boston Symphony, Los Angeles Opera, San Francisco Opera, teatre de operă din Italia (Florenţa şi Genova).
În stagiunea 1991-1992 a întreprins un turneu în Europa conducând două orchestre: Junge Deutsche Philharmonie şi Orchestra Filarmonicii din Buenos Aires. În următoarea stagiune a dirijat la Teatro Comunale din Bologna, Stuttgart Philhamonic, Opera din Hamburg, Dallas Opera, Deutsche Oper din Berlin şi orchestrele naţionale din Japonia şi Belgia.
În Franţa, la Opera Bastille, a debutat cu spectacolul “Dama de pică”, a dirijat “Recviemul” de Verdi la Vaison la Romaine şi “Forţa destinului” la Marsilia. În acelaşi an a dirijat şi Hong Kong Philharmonic Orchestra şi în Marea Britanie orchestrele Royal Liverpool, City of Birmingham Symphony, Bournemouth Symphony şi English Northern Philharmonia. În 1994 Yuri Simonov a devenit director muzical la Belgian National Orchestra din Bruxelles. În Ungaria, la Budapesta, a dirijat atât teatru liric (“Olandezul zburător”, “Siegfried”, “Amurgul zeilor”, “Inelul nibelungului”, “Dama de pică”, “Lohengrin”), cât şi concerte cu Orchestra de Stat din Budapesta.
Pentru prima oară în Canada a dirijat în anul 1997 (Montreal Symphony Orchestra), iar cu Orchestra Filarmonicii din Sankt Petersburg a concertat la Amsterdam, Toulouse şi Paris. La începutul stagiunii 1998-1999 a devenit director muzical la Orchestra Filarmonicii din Moscova şi a condus această orchestrã în turnee în Rusia, SUA, Marea Britanie, Germania, Spania, Japonia.
Din 2001 deţine funcţia de director muzical la Orchestra Liszt-Wagner din Budapesta. În 2003 a început să susţinã la Budapesta cursuri de perfecţionare pentru tineri dirijori. Au urmat învitaţii în Israel, unde a dirijat Israel Symphony Orchestra şi Israel Philharmonic, apoi concerte cu Orchestre de la Suisse Romande, Warsaw National Philharmonic, Beethovenhalle Orchestra, Het Brabant Orkest din Eindhoven şi turnee cu Orchestra Filarmonicii din Moscova în Japonia, Germania, Coreea, Hong Kong.
În discografia sa se numără înregistrãrile cu ansamblul de la Bolshoi Teatr pentru casa de discuri Melodia, cu London Symphony Orchestra pentru Collins Classics, cu Royal Philharmonic pentru Tring şi cu Berlin Philharmonic Orchestra pentru EMI. Profesorul şi dirijorul Yuri Simonov deţine numeroase distincţii în patria sa, cel mai important fiind titlul de Artist al Poporului al URSS (1981) şi distincţii ce i-au fost conferite în Polonia, Ungaria şi România.
Biletele pentru concertul din România pot fi cumpărate de la casa de bilete a Ateneului Român.
sursa: mediafax.ro