Dietele vegane și vegetariane, pro și contra

În fața unui trend crescător al dietelor pe bază de plante, a apărut provocarea oamenilor de știință de a cerceta rezultatele nutriționale ale copiilor care urmează diete vegetariene și efectele dietelor vegetariene timpurii asupra dezvoltării viitorului adult. Studiile recente arată că o astfel de alimentație nu este suficientă pentru a susține o creștere adecvată. Rezultatele acestor studii vor fi dezbătute în cadrul unei noi conferințe INOVALIMENT, organizată de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu, în parteneriat cu Kilostop Junior.

Deși părinții cred că îi hrănesc sănătos, rezultatele celor două studii arată că o astfel de alimentație nu este suficientă pentru a susține o creștere adecvată. Atât studiul realizat în 2021, în Marea Britanie, cât și cel realizat de medicii canadieni, în 2022, au arătat că o astfel de alimentație este benefică pentru o inimă sănătoasă și un risc mai scăzut de boli cardiovasculare, dar prezintă un risc de dezvoltare osoasă deficitară. Concluziile celor două studii arată că aceste diete pot fi sigure pentru copii, atâta timp cât sunt supravegheate de un specialist în nutriție pediatrică.

Înscrierea se realizează prin completarea unui formular, disponibil pe site-ul Fundației Dan Voiculescu.

Tema conferinței este: “Influența unei alimentații vegane sau vegetariene la copii, asupra dezvoltării viitorului adult”.

en_US