Cursuri gratuite, susținute de copii olimpici, voluntari în cadrul Taberei “Împreună pentru Educație”
Dan Voiculescu Foundation for the Development of Romania organizes o nouă tabără educativă, în cadrul Programului de Voluntariat ”Împreună pentru Educație”.
În cadrul taberi vor avea loc trei cursuri, susținute de copii olimpici, voluntari în cadrul acestui progam.
Cele 3 cursuri care vor avea loc în cadrul acestei tabere sunt:
Excelență prin Matematică
Click pe titlu, pentru descriere curs⏯
Obiectivul principal al cursului: sprijinirea și dezvoltarea elevilor capabili de performanță, prin creativitate și inovație, pentru dezvoltarea capacităților individuale la nivel maximal, prin rezolvarea de probleme specifice Olimpiadei Naționale de Matematică
Participanți: Acest curs se adresează elevilor de gimnaziu, mai exact celor care vor fi în clasa a VII-a, în anul școlar 2022-2023.
Nr. ședințe: 8
Durată ședință: 2 ore (120 de minute)/săptămână
Magia Fizicii
Click pe titlu, pentru descriere curs⏯
Obiectivul principal al cursului: introducerea elevilor în lumea fizicii
Participanți: copiii încadrați în anul școlar 2022-2023, în clasa a VI-a
Nr. ședințe: 5
Durată ședință: 60 minute/zi
Pregătire pentru Olimpiada de Matematică (Clasa a IX-a)
Click pe titlu, pentru descriere curs⏯
Obiectivul principal al cursului : inițiere în unele dintre cele mai importante capitole necesare pregătirii Olimpiadei Naționale pentru clasa a IX-a.
Participanți: copiii cu vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani
Nr. ședințe: 6
Durată ședință: 2 ore/săptămână
IMPORTANT!
Perioada de înscrieri: 28 iulie – 4 august 2022!
Cursurile sunt GRATUITE și vor începe pe 6 august. Acestea vor avea loc ONLINE, pe platforma educațională Școala FDVDR.
Programul pentru fiecare curs în parte va fi stabilit de fiecare coordonator în parte, după finalizarea perioadei de înscrieri.
De peste 30 de ani, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României susține și promovează valorile autentice românești și performanța la cel mai înalt nivel, investind continuu în educația și pregătirea tinerelor generații.