CENTRUL DE STUDII EURO-ATLANTICE AL UNIVERSITĂŢII DIN BUCUREŞTI anunţă începerea ultimului an de cursuri în cadrul modulului Jean Monnet, program care are drept scop iniţierea studenţilor în cunoaşterea procesului de integrare europeană dintr-o perspectivă interdisciplinară, incluzând noţiuni de istorie, drept, economie şi ştiinţe politice.
Cursurile oferite GRATUIT, în baza unei finanţări provenite din partea Comisei Europene, se desfăşoară în cadrul unui an universitar 2011-2012 (o singura dată pe săptămână) şi au echivalentul a 3 credite pentru studenţii Universităţii din Bucureşti, fiind în acelaşi timp un curs opţional şi pentru studenţii altor universităţi. În cele 60 de ore ale modulului se vor studia: Istoria procesului construirii Uniunii Europene, Instituţiile Uniunii Europene, Economia procesului de integrare europeană, Evoluţiile recente în cadrul Uniunii Europene.
Cursul va începe în luna noiembrie 2011 şi se va încheia în iunie 2012, prin acordarea unui certificat care atestă pregătirea în domeniul integrării europene. Atestatul este recunoscut de către Universitatea din Bucureşti şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Dosarele, alcătuite din cererile de înscriere, copia după buletinul de identitate şi copia carnetului de student vizat pe anul 2011-2012 (sau adeverinţa de student de la facultate) se primesc în perioada 17 OCTOMBRIE-15 NOIEMBRIE 2011, la Facultatea de Istorie, Centrul de Studii Euro Atlantice, subsol, tel. 021.314 35 08/2253.
Sursa: startub.unibuc.ro