Cand judecam daca comunicarea parintilor este echivoca trebuie sa luam in calcul ca oamenii comunica intr-o varietate de feluri, pe langa folosirea cuvintelor.
Un parinte comunica simultan prin gesturile sale, expresia faciala, postura si miscarile corporale, tonul vocii si toata aceasta comunicare apare intr-un context. Fara sa realizam, comunicarea este o afacere complexa.
Relationarea parinte -copil
Copilul inainte de a invata sa comunice trebuie sa evalueze toate felurile diferite in care parintele ii transmite mesaje. Copilului ii ramane sa puna in balanta ceea ce parintele a spus, cu modul in care a spus, si cu ceea ce a spus despre aceasta. De fiecare data cand parintele ii vorbeste, el nu va face doar o declaratie, ci va si cere ceva de la copil si va incerca sa-l influenteze pe copil sa ii dea ceea ce vrea. Insa, asemenea cereri, pot avea grade variate de claritate si intensitate, iar copilul trebuie sa raspunda, pentru ca oamenii nu pot sa nu comunice.
Dar chiar daca toate mesajele contin in ele cereri, acestea nu sunt intotdeauna exprimate verbal. Copilului ii revine misiunea de a aduna indicii sau a experimenta in timp ce vrea sa-i spuna parintele atunci cand comunica, dar nu foloseste cuvinte. Unii parinti nu-si potrivesc comunicarea cu mesajul, iar copilul trebuie sa traduca cumva acest lucru intr-un singur mesaj. Pentru a face asta intr-un mod satisfacator, el ar avea nevoie sa poate comenta sau sa puna intrebari de clarificare despre prezenta discrepantei. Incurajarea acestor intrebari dezvolta o atitudine de relationare corecta.
Copilul asista si invata cum sa comunice nu doar in momentele in care parintii i se adreseaza direct. Copilul este prezent si observa comunicarea dintre membrii familiei lui. Rareori adultii se explica verbal cerand ca ceilalti sa fie de acord cu ei sau cerand ca ceilalti sa vrea ceea ce vor ei. Nu fac asta, deoarece sunt fortati de dorinta de a fi valorizati si de dorinta de cooperare, sa convinga sau cel putin sa provoace raspunsul dorit. Ceea ce apare pe scena este un proces in mod necesar incomplet si indirect. Acest proces nu e in mod necesar disfunctional si poate ajuta la camuflarea anumitor cereri sau poate preveni stanjeneala in cazul in care cererile cuiva sunt refuzate.
Cu toate acestea comunicarea dintre parinti si copii se cere a fi congruenta. Congruenta apare cand doua sau mai multe mesaje transmise la niveluri diferite (verbal, nonverbal) nu se contrazic intre ele. De exemplu, mama ii spune „Nu-mi place ceea ce ai facut”, pe un ton iritat, intr-un context in care i se explica de ce este iritata si de ce pe copil.
O comunicare incongruenta este aceea in care doua sau mai multe mesaje, trimise la niveluri diferite, se contrazic serios unele cu celelalte. De exemplu, tatal ii spune copilului intr-un context cunoscut, pe un ton rastit „Ce mandru sunt de tine”. Dar din context copilul identifica ca data trecuta a transmis verbal ca nu apreciaza ceea ce a facut. Incongruenta poate lua grade diferite de complexitate, dar iata cateva exemple de incongruenta simpla la parinti:
- Parintele spune „Este cald aici”, dar ii scoate copilului haina.
- Parintele spune „Te urasc” si ii zambeste copilului.
- Parintele spune „Stai aproape de mine”, dar se indeparteaza de copil.
- Parintele spune „Vino sa ne jucam” si ii traseaza copilului indicatii despre cum sa se joace singur.
Comunicarea incongruenta poate deveni si mai incongruenta cand apare un mesaj dublu-nivel.
Parintele poate sa spuna copilului „Vino mai aproape, dragule”, apoi il dojeneste sau il critica si apoi ii poate spune „Cat de mult te iubesc”.
Semnalele nonverbale
Copilul nu va ghici ce i se va intampla fiindca nu are darul clarviziunii. Increzator si curajos, copilul va fi prins in capcana semnalelor nonverbale si in context chiar daca se contrazic reciproc insa treptat va dobandi nesiguranta, teama si respingere fata de mesajele prietenoase din jur, uneori raspunzand total neadecvat la ele.
Un adult isi poate lua libertatea de a comenta si de a intreba imediat ce se intampla cu astfel de mesaje iesind din dilema clarviziunii. Insa copilul nu cunoaste aceasta libertate fiindca el nu are trasat anterior sau de la nastere un stil corect de comunicare, inca nu are cu ce sa compare incat sansele pentru neintelegeri sunt foarte mari. Comunicarea incongruenta pune o povara suplimentara pe umerii copilului.
Un parinte este necesar sa realizeze ca abilitatea copilului de a percepe dorintele si nevoile altora este foarte slaba. Cu cat un copil va fi mai putin capabil sa cantareasca cu acuratete un mesaj pentru a-i cunoaste semnificatia, intentia si emotia, acesta va deveni predispus in toate contextele, in toate relatiile sa decida ca cei care ii comunica il critica sau il lauda ceea ce duce la paranoia sau egocentrism.
Data viitoare voi vorbi despre comunicarea disfunctionala si functionala si despre cum exprima si influenteaza patologia si sanatatea.
sursa: prokid.ro
