CRONICA ROMÂNĂ: Teatru-dans românesc, la Avignon

Articol publicat  în Cronica Română pe 23 august 2010

Trupa de teatru-dans, câştigătoarea primei ediţii a Galei Teatrului Tânăr, a cucerit publicul şi critica la Festivalul Avignon “OFF” cu spectacolul “Exil în pământul uitării”, un spectacol de teatru-dans după texte de B.Fondane, realizat de regizoarea şi coregrafa Andreea Tănăsescu. Reacţiile publicului francez au fost mai presus de orice aşteptări. Mari personalităţi ale teatrului au lăudat prestaţia tinerilor actori şi dansatori români (Andreea Tănăsescu, alături de actorii Alexandra Ioniţă, Richard Bovnoczky, dansatorii Vanda Ştefănescu, Sanno Momo Peter, Valentin Stoica şi Ana Crăciun – artist păpuşar). Criticul de teatru George Banu, laureat al Premiului de Onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, este printre cei care au urmărit în detaliu modalitatea în care trupa privată de artişti români şi-au exprimat creativitatea şi şi-au arătat disponibilitatea de a-i promova pe viitor în Europa.
Tinerii artişti români au avut 16 reprezentaţii în Franţa, două dintre acestea având loc în aer liber, în faţa Palatului Papilor. Începând din toamna acestui an, spectacolul “Exil în pământul uitării” se va juca pe mai multe scene bucureştene importante şi la “Festivalul Naţional de Teatru” din octombrie, iar tânăra regizoare Andreea Tănăsescu pregăteşte pentru luna decembrie premiera unui nou spectacol.

en_US