„Creatori de Educație”, competiția dedicată exclusiv cadrelor didactice, a ajuns la cea de-a doua ediție

Competiție dedicată exclusiv cadrelor didactice care folosesc metode și strategii didactice interactive/inovatoare

Selecția națională de bune practici în învățământul primar și gimnazial românesc „Creatori de Educație” a ajuns la cea de-a doua ediție, aceasta derulându-se, anul acesta, în baza noului Regulament_CDE_2020_29_aprilie_2020. Documentul este actualizat în conformitate cu propunerile primite de la toți actorii din sistemul educațional românesc, în cadrul celor două etape de consultare publică parcurse în vederea actualizării, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației și Cercetării. Regulamentul este publicat în secțiunea specifică a site-ului dedicat selecției https://www.creatorideeducatie.ro/regulament_selectie/regulament_selectie_2020/.

„Creatori de Educație” își propune recunoașterea învățătorilor și profesorilor din ciclul primar și gimnazial care au o contribuție remarcabilă la dezvoltarea competențelor-cheie ale elevilor, prin implementarea Noului Curriculum Național. Aceasta este singura competiție dedicată exclusiv cadrelor didactice care folosesc metode și strategii didactice interactive/inovatoare, care aplică în mod creativ programele școlare la nivel primar/gimnazial, care generează schimbare/progres școlar la nivelul claselor de elevi cu care lucrează și care își adaptează demersul didactic, în mod inventiv, la nevoile și interesele elevilor. Nu în ultimul rând, în cadrul selecției se pune accent pe actul pedagogic din comunitățile dezavantajate, pe prevenirea sau reducerea absenteismului sau abandonului școlar, pe creșterea șanselor elevilor de continuare a studiilor în niveluri superioare de educație și crearea unui spațiu educațional incluziv.

Astfel, prin intermediul platformei online dedicate,  creatorideeducatie.ro , începând din 4 mai, și până în data de 19 iunie a.c., activitățile cadrelor didactice pot fi înscrise, crescând șansele ca profesorii propuși să fie recunoscuți public drept veritabili Creatori de Educație. Înscrierile pot fi făcute de elevi, părinți sau colegi din sistemul de învățământ, reprezentanți ai societății civile etc. De asemenea, cadrele didactice își pot înregistra singure activitățile în selecție.

În perioada 19 iunie – 17 iulie, are loc validarea online privind condițiile de eligibilitate a propunerilor înscrise. Validarea presupune verificarea corectitudinii informațiilor completate în formularul de înscriere a propunerii, prin efectuarea de verificări la nivel local, prin mijloace de comunicare online, telefon etc., în vederea obținerii datelor necesare pentru promovarea/trecerea modelului de bune practici înscris în următoarea etapă a selecției.

Ulterior, toate modelele educaționale validate vor fi publicate pe platforma creatorideeducatie.ro, în secțiunea „Listă modele de bune practici 2020”.

În intervalul 17 iulie – 21 august a.c. se va desfășura evaluarea tehnică a propunerilor validate. Aceasta va fi realizată de o comisie numită prin decizia managerului de proiect, iar la final vor fi acordate 50 de premii, după cum urmează:

 

20 de premii pentru nivelul primar

30 de premii pentru nivelul gimnazial (Trunchi Comun, Curriculum la Decizia Școlii, activități extracurriculare/extrașcolare).

Din cele 50 de premii acordate la nivel primar și gimnazial, în funcție de numărul și categoria de proiecte validate, maximum 20 de premii se vor acorda celor mai bune proiecte realizate, offline și online, în condiții speciale de urgență în contextul pandemiei cu noul coronavirus, dintre care maximum 5 premii pentru unitățile de învățământ din zone dezavantajate.

Criteriile de acordare a punctelor și grila de punctaj sunt disponibile în  regulamentul selecției, ediția 2020.

În funcție de evoluția situațiilor speciale de urgență ce își fac resimțite efectele la nivel internațional și în funcție de măsurile ce vor fi luate la nivel național, termenele etapelor de organizare și desfășurare a Selecției Naționale „Creatori de Educație” (ediția a II-a, anul 2020) pot suporta modificări.

„Creatori de Educație” este organizat în cadrul proiectului „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED și sub egida Ministerului Educației și Cercetării, beneficiar al proiectului.

„Creatori de Educație” se desfășoară anual, între 2019 și 2021. Selecția națională de bune practici în educație reprezintă un element important al subactivității A.4.3 din cadrul proiectului „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED. Această subactivitate (A.4.3 – Informarea decidenților de politici educaționale, experților și partenerilor educaționali relevanți privind actualizarea curriculumului național) are rolul de a informa părțile interesate, din sistemul educațional și din afara acestuia, cu privire la experiențele de succes ale cadrelor didactice în aplicarea noului curriculum, a planurilor-cadru și a programelor școlare, în învățământul primar și gimnazial.

„Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED este un proiect de anvergură pentru sistemul educațional românesc, fiind în acest moment cel mai important proiect al Ministerului Educației și Cercetării ce vizează învățământul preuniversitar.

Proiectul „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Proiectul se implementează la nivel național și are 12 parteneri (instituții publice): Institutul de Științe ale Educației, 8 Case ale Corpului Didactic din fiecare regiune de dezvoltare și 3 Inspectorate școlare.

en_US