The robot showdown at the first "Looking for the New Shakey" competition

Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României organizează, în perioada 26 mai – 13 iulie, prima ediție a Concursului de Robotică „Looking for the New Shakey”. Competiția se adresează pasionaților de robotică de orice vârstă din România și are ca scop descoperirea celor mai inteligenți roboți dar și încurajarea dezvoltării de noi roboți cu aplicabilitate practică. 

Înscrierile în cadrul concursului organizat de Senatul Științific se fac individual sau în echipă până pe 30 iunie pe www.fundatiadanvoiculescu.ro sau accesând codul QR din pagina de Facebook și Instagram a Fundației Dan Voiculescu.

Concurenții vor trimite o prezentarea video de maxim 30 de secunde a proiectului în care este prezentat pe scurt robotul și care va conține date și imagini despre robot, funcțiile acestuia, precum și informații despre cei care au realizat respectivul robot.

Proiectele vor fi evaluate de către un juriu format din membri ai Senatului Științific și specialiști în domeniul roboticii. Vor fi punctate performanțele tehnice ale roboților, aplicabilitatea, creativitatea, construcția mecanică și performanța software-ului robotului.

The Scientific Senate will award the prize for the most intelligent robot, and the prize will be funding for the next robotics project that the winner of the competition will develop. The competition will also award a surprise prize for the most popular robot promoted via the FDVDR's Tik Tok channel.

Sursa de inspirație pentru organizarea acestui concurs a fost Shakey, primul robot creat de om, în anii ’60, care avea ca și abilitate principală alegerea soluțiilor. Shakey putea de asemenea merge, coborî sau urca anumite suprafețe. În prezent robotul se află într-o vitrină din Museum in Mountain View din California, SUA și a constituit mereu o sursa de inspirație pentru o varietate de evenimente de profil.

en_US