Şcoala îţi poate schimba nu numai aspiraţiile şi visele, ci şi felul în care priveşti lumea şi te implici în societate. Rolul esenţial în acest proces îl are dascălul care în mod conştient formează şi cizelează personalităţi. Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României împreună cu Fischer International, in parteneriat cu Senatul Studentesc al Academiei de Studii Economice, își propun să creeze un cadru în care dascălii să poată avea posibilitatea unei perfectionări continue astfel încât educația viitorului să fie cât mai modernă și aplicată. În acest scop, continuând seriile de evenimente organizate sub umbrela campaniei Liga Profesorilor Excepționali, în data de 5 martie 2016 vom organiza seminarul ” Gateway to ELT” , dedicat profesorilor de limba engleză din întreaga țara.
Acest seminar are scopul de a facilita accesul profesorilor de limba engleză, la cele mai recente informaţii şi resurse din domeniul predării acestei limbi. Evenimentul aduce la un loc formatori internaţionali, autori de programe educaţionale şi materiale didactice, realizatori de programe educative audio pentru cele mai renumite posturi de radio britanice şi alţi specialişti în domeniul predării limbii engleze care vor împărtăşi din experienţa şi cunoştinţele lor.
Ziua metodică pentru profesorii de engleză va avea loc sâmbătă, 5 martie 2016, în intervalul orar 10:00 – 14:00, în sala “Aula Magna” a Academiei de Studii Economice, Bucuresti.
Toate activităţile din cadrul acestui seminar sunt gratuite.
Pictures from the event:
[oqeygallery id=595]
Fotografii: Iulian Ciobanu, Dan Marinescu/FDV
Pentru înregistrare vă rugăm să completaţi the application form şi să-l transmiteţi la adresa de e-mail: fedu@fedu. ro/ la nr. de fax: 021. 310. 88. 81 sau să completaţi formularul de mai jos.