În perioada ianuarie – iunie 2020 va avea loc Concursul Național ”OLIMPIADELE PREȘCOLARILOR”, adresat copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani. Concursul face parte din programul ,,Olimpiadele Creativității” și este înscris în Calendarul Activităților Educative Municipale organizate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București.
Olimpiadele preșcolarilor” este un concurs național unic, care oferă posibilitatea obiectivă de evaluare a nivelului de dezvoltare educaţională și emoțională și urmărește identificarea copiilor supradotați, cu un IQ ridicat, în vederea dezvoltării calităților native, precum și sprijinirea acestora în vederea unei dezvoltări armonioase a personalității lor.
CUM SE DESFĂȘOARĂ CONCURSUL?
Concursul se desfășoară atât la sediul nostru din Str. Cronicarilor nr. 2, sector 1, București, dar se poate desfășura și la sediul insituției de învățământ, dacă se solicită acest lucru, cu condiția să fie un număr minim de 40 de participanți.
Concursul va fi organizat o singură dată în fiecare grădiniță selectată, data și luna la care va avea loc acesta urmând a fi stabilite în prealabil pentru fiecare instituție de învățământ în parte.
Concursul Național ”OLIMPIADELE PREȘCOLARILOR” constă în rezolvarea unor exerciții de logică, atenție, concentrare și raționament și în realizarea unui desen creativ, pe parcursul a 30 de minute. Performanțele copiilor vor fi notate de către un juriu format din persoane calificate în programe de dezvoltare pentru copii: un psiholog, un educator și un profesor de specialitate.
Fiecare copil poate fi înscris la una dintre cele patru categorii de vârstă: 3-4 ani, 4-5 ani, 5-6 ani și 6 ani+. La categoria 6 ani + pot participa doar copiii care nu sunt înscriși încă la școală.
Pentru a-i încuraja și pentru a le dezvolta spiritul de competiție, toți copiii vor primi diplome de participare, iar cei mai buni dintre ei, care vor obține cel mai mare punctaj, vor fi răsplătiți cu cărți și materiale educaționale, oferite de Editura Litera, în cadrul unei festivități și vor beneficia de un modul de 10 cursuri gratuite de dezvoltare personală a competențelor emoționale și sociale.
ÎNSCRIEREA ŞI PARTICIPAREA LA ACEST CONCURS SUNT GRATUITE!
Înscrierea se poate face prin completarea formularului de mai jos, la adresa de e-mail [email protected], sau telefonic, la numărul de telefon 031/425.58.83.
Pentru mai multe detalii, consultați COMPETITION RULES.
Cei care doresc informații suplimentare, pot trimite un e-mail organizatorilor la adresa [email protected], pe întreaga durată a desfășurării concursului.
FORMULAR DE ÎNSCRIERE: