Ora: 17:00
Locația: Grădina Valorilor Românești in Parcului Copilului din sectorul 4, București
Descriere eveniment:
Copiii cu vârsta cuprinsă între 8 și 18 ani sunt invitați să participe la un concurs de interpretare teatrală. Pentru a-și demonstra talentul și aptitudinile, ei vor încerca sa intre în pielea îndrăgitelor personaje ale lui Ion Creangă. Evenimentul este un prilej pentru cei mici de a se bucura de o după-amiază în aer liber, amintindu-și de Nică, Smărăndiţa popii, Capra cu trei iezi, mama lui Ionică sau Harap Alb.
Nume ale teatrului românesc, actori ai Teatrului Național din București au acceptat invitația fundației de a fi alături de cei mici și de a face parte din juriul care-l va desemna pe cel mai bun interpret.
Membrii juriului: Eugen Cristea (președinte al juriului), Eduard Adam, Gabriela Ioniță, Dan Ionescu.
Evenimentul se desfăsoară în Grădina Valorilor Românești și face parte din programul activităților de vacanță organizate pentru copii în aer liber.
Evenimentul în imagini:
Fotografii Dan Marinescu/FDV