Concurs de creativitate pentru tineri

Comisia Europeană, prin lansarea unui concurs de creativitate, invită toţi tinerii europeni în vârstă de 20 de ani să-şi expună talentul şi creativitatea, prezentându-şi viziunile despre piaţa unică europeană. Lansarea concursului intitulat Generaţia 1992marchează 20 de ani de la crearea pieţei unice, aceasta permiţând libera circulaţie a mărfurilor, a capitalurilor, a persoanelor şi a serviciilor în 27 de state membre ale Uniunii Europene.

Studenții în vârstă de 20 de ani sunt invitaţi să-şi împărtăşească gândurile şi părerile, experienţele, percepţiile şi aşteptările faţă de piaţa unică şi să-şi dea frâu liber creativităţii, folosind ca mijloc de expresie un stilou, o pensulă, o cameră foto, un computer, un tablet sau un telefon mobil. Lucrările trebuie să vizeze următoarele categorii: educaţie şi cetăţenie; locuri de muncă şi antreprenoriat; cultură şi timp liber sau consumatori şi mediul înconjurător.

Competiţia a început pe 11 aprilie 2012, dar va fi deschisă până în octombrie, când  20 de finalişti vor fi invitaţi să participe la evenimentul Săptămâna Europeană a Pieţei Unice organizat la Bruxelles. Proiectele câştigătoare vor fi apoi prezentate în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor din 15 octombrie. Câştigătorilor fiecărei categorii li se va oferi o perioadă de practică de 4 săptămâni în instituţiile Uniunii Europene, cât şi în companii internaţionale. Mai mult, în perioada aprilie – septembrie se oferă în mod constant premii incluzând tablete, telefoane inteligente, aparate foto, playere MP3, cupoane voucher şi abonamente de călătorie.

Pentru mai multe informaţii despre concursul de creativitate intitulat Generaţia 1992, vizitaţi pagina web www.generation1992.eu.

Sursa: startub.unibuc.ro

en_US