Bucharest Summer University a XII-a ediție

Școala internațională de vară Bucharest Summer University, proiect organizat de Academia de Studii Economice din București, Asociația Absolvenților ALUMNI ASE și Uniunea Studenților Academiei de Studii Economice din București (USASE), prin intermediul Senatului Studenților, se va desfășura în perioada 14-28 august 2016 cu sprijinul Facultății de Administrație și Management Public și având ca partener educațional Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Bucharest Summer University este un eveniment adresat studenților din întreaga lume care își concentrează atenția, în principal, asupra problemelor de natură economică și urmărește promovarea valorilor academice comune în rândul studenților de peste hotare, dar și la nivel național. Școala de vară contribuie la dezvoltarea perspectivelor participanților prin dialog și dezbateri cu specialiști atât din domeniul academic, cât și din mediul de afaceri. Bucurându-se de o recunoaștere internațională, proiectul atrage atenția unui număr tot mai mare de multinaționale care doresc să se alăture pentru a contribui la dezvoltarea viitoarei generații de economiști.

Ajunsă la cea de-a 12-a ediție, școala de vară Bucharest Summer University are ca temă ”Public Value, Politics and Public Management in the European Union” și își propune să promoveze în rândul celor 55 de participanți din peste 30 de țări schimbul de idei și uniformizarea conceptelor de bază din domeniu (identificarea oportunităților și provocărilor managementului public și eticii acestuia, a diferențelor dintre elaborarea politicilor și implementarea acestora, tendințe viitoare în administrația publică și identificarea particularităților culturale și a valorilor mediului de afaceri european).

Ediția acestui an le va oferi participanților din țară și din străinătate o multitudine de perspective asupra oportunităților și provocărilor din lumea administrației și managementului public de la nivelul Uniunii Europene, pregătind studenții pentru inițiativa unui aport unic în acest domeniu.
Pe lângă activitățile academice, participanții se vor bucura de o serie de excursii atât în București și prin țară, seri și petreceri tematice, cursuri interactive și mai ales, vor avea parte de o experiență creativă, unică și plină de satisfacții.

La sfârșitul celor două săptămâni, cei 55 de studenți de la ciclurile de licență, masterat și doctorat vor obține atât diplomă de participare cât şi cinci (5) ECTS (puncte credit transferabile internaţional). Mai multe detalii, precum şi modalităţile de aplicare pot fi obţinute accesând site-ul oficial Bucharest Summer University: www.bsu.ase.ro.

en_US