În perioada 11-14 aprilie 2019, Biblioteca Metropolitană București (BMB) va derula proiectul „Cartea, itinerar la Chișinău”, în cadrul căruia vor avea loc mai multe activități specifice: transfer de cărți cu titlu gratuit Bibliotecii Municipale B.P Hasdeu, Chișinău, Republica Moldova, un schimb de experiență a 15 bibliotecari din rețeaua BMB cu bibliotecari ai instituției omoloage și participarea unei persoane la Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret, aflat a XXIII-a ediție. În cadrul Salonului se va desfășura Conferința „Biblioteca și educația non-formală” unde vor fi abordate aspecte cu referire la contribuția bibliotecilor la educația non-formală a tinerei generații, în cadrul căreia persoana desemnată de BMB va susține o lucrare.
Timp de patru zile, delegația BMB va vizita sediile Bibliotecii Municipale B.P Hasdeu unde va avea întâlniri cu conducerea bibliotecii și cu partenerii acesteia, în urma cărora va avea loc un schimb de bune practici privind activitatea și organizarea diferitelor departamente ale bibliotecii din Chișinău. Cu această ocazie vor fi discutate și viitoarele proiecte comune. De asemenea, delegația BMB va vizita și alte instituții publice din Chișinău, printre care Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, Muzeul Naţional de Artă al Moldovei și Parlamentul Republicii Moldova.
Un schimb de experiență similar între bibliotecarii din Chișinău și cei din București a avut loc și în anul 2018. Un număr de 40 de bibliotecari de la Biblioteca B.P. Hașdeu, din Basarabia au participat în perioada 22-29 iulie 2018 la un program de formare profesională la București.
Cu acest prilej, Biblioteca Metropolitană București va transfera cu titlul gratuit 3000 de cărți Bibliotecii Bogdan Petriceicu Hasdeu, reprezentând ultima tranșă din cele 20.000 unități pe care BMB s-a angajat să le transfere bibliotecii din Chișinău.