ARTEXIM şi Institutul Cultural Român invită tinerii muzicieni români cu vârste cuprinse între 14 si 24 de ani să participe la selecţia anuală pentru Orchestra Europeană de Tineret (European Union Youth Orchestra). Se pot înscrie în concurs şi tinerii muzicieni care au cetăţenie română, indiferent de ţara în care locuiesc.
EUYO este un proiect muzical european care reuneşte cei mai talentaţi muzicieni din toate cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene sub bagheta unor dirijori de faimă internaţională. Prin concertele şi turneele susţinute în întreaga lume şi prin nivelul excepţional de pregătire al muzicienilor, EUYO a devenit una dintre cele mai prestigioase orchestre ale lumii. Din anul 2010, participarea muzicienilor români la EUYO este sprijinită de Institutul Cultural Român.
EUYO susţine în general două turnee anuale, primăvara şi toamna, care includ reprezentaţii în cele mai importante săli de concerte ale Europei. Fiecare turneu este precedat de o perioadă de rezidenţă, de studiu şi repetiţii intensive. În anul 2012/2013, sub conducerea artistică a lui Vladimir Ashkenazy si avându-i la pupitru pe Gianandrea Noseda si Eric Stern, EUYO va sustine turnee în Austria, Italia, Spania, Scotia, Germania, Olanda, Polonia si Elvetia. Lista de evenimente a EUYO include si participarea la Olimpiada Culturală Londra 2012, în programul New Music 20×12.
Pentru cele aproximativ 130 de locuri din orchestră se organizează anual selecţii în fiecare ţară membră a Uniunii Europene. Chiar şi membrii actuali ai orchestrei trebuie să se prezinte la auditii pentru a-şi păstra locul. De asemenea, EUYO are o listă de rezerve de aproximativ 200 de muzicieni, care au şansa să cânte în orchestră în timpul anului.
EUYO oferă sansa unei experiente profesionale unice pentru tinerii instrumentisti care îsi doresc o carieră de muzicieni în orchestră. Dezvoltarea tehnicii interpretative la cel mai înalt nivel, experienta marilor săli de concert, întâlnirea cu cei mai buni maestri îi pregătesc pentru o carieră internatională de succes.Peste 90% dintre membrii EUYO ajung muzicieni profesionisti de marcă, cei mai mulţi dintre ei găsindu-şi cu usurintă locul în orchestrele de prim rang ale Europei.
„EUYO oferă o experientă nepretuită pentru viitoarea generatie de mari muzicieni. Este o adevărată piatră de temelie pentru începutul unei cariere de succes. A fost si va fi mereu o orchestră unică.” – Vladimir Ashkenazy
În anul 2011/2012, în urma auditiilor de la Bucuresti din februarie 2011, trei muzicieni români au fost selectati ca membri în Orchestra Europeană de Tineret: Adrian Dima (vioară), Ana Popescu-Deutsch (vioară) si Andrei Mihăilescu (contrabas).
În România preselecţia va avea loc în data de 10 februarie 2012 la Bucureşti şi va fi organizată de ARTEXIM.
Data limită pentru înscriere este 3 februarie 2012.
Sursa: Hotnews.ro