Peste 1500 de copii au început cursurile la ȘcoalaFDVDR, platforma națională de cursuri online a Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Aceștia au fost selectați din cei peste 3500 de copii înscriși la sesiunile de testare și evaluare susținute de profesorii, psihologii și specialiștii Clubului de Excelență. Pentru prima dată de la lansarea programului, în acest an, la cursurile gratuite organizate de FDVDR, participă copii din întreaga țară și din Republica Moldova, dar și copii români din Belgia, UK, Germania sau Italia.
Cei care au fost admiși în noul program de cursuri gratuite au început deja cursurile și sunt gata să descopere o altfel de școală, transformată într-o experientă creativă și inovatoare. Cursurile se vor desfășura online, pe platforma educațională ȘcoalaFDVDR.
Cursurile se adresează copiilor și tinerilor care își doresc să facă performanță și să își atingă potențialul maxim. La ȘcoalaFDVR ei își antrenează inteligența, pentru a progresa spre excelență!
La ȘcoalaFDVDR se pune accent pe dezvoltarea abilităților esențiale în diverse domenii, pe imaginație, pe creativitate și pe dezvoltarea gândirii critice. Cursanții sunt încurajați și motivați în permanență să își exprime liber și creativ ideile.
Cursurile vin în completarea programei școlare, printr-o abordare interactivă inedită și au rolul de a conduce la completarea și consolidarea nivelului de cunoștințe și competențe.
Scopul acestui program național de cursuri online este acela de a sprijini procesul educațional, permițându-le cât mai multor copii și tineri români talentați și dornici de performanță să beneficieze de programul gratuit de educație alternativă al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.