Pe 19 februarie 1876, în localitatea Hobiţa, din judeţul Gorj se naște Constantin Brâncuși, cel care avea să devină unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului al XX-lea.
Călătoria sa și cultivarea pasiunii în domeniul sculpturii avea să înceapă în jurul vârstei de 7 ani. În loc să meargă la școală, Brâncuși mergea cu turma de oi a familiei sale pe munte. Acolo, pentru a-şi ocupa timpul, el începe să sculpteze în lemn tot felul de lucruri folositoare pentru casă: linguri, picioare de pat, obiecte utile, dar şi care înfrumuseţau gospodăria de la sat.
Dorinţa de păși pe drumul artei îl determină pe Brâncuşi să devină autodidact, astfel încât acesta învață singur să scrie şi să citească.
În 1903, după încheierea stagiului său militar, decide să plece la Paris. Pentru a face rost de bani pentru drum, Brâncuşi primeşte prima lui comandă, un monument public, mai precis bustul generalului medic Carol Davila. Sculptura a fost expusă din 1912 în curtea Spitalului Militar din Bucureşti, însă lucrarea nu a mulţumit consiliul care a dat comanda. Dezamăgit de această reacție, artistul pleacă fără a mai primi şi restul de bani, şi decide să pornească spre Paris pe jos.
“Ştiam că ceea ce trebuie să se întâmple, se va întâmpla.”
Mergând pe vreme rea, din cauza ploilor și a frigului, Brâncuși se îmbolnăvește de pneumonie. Într-un interviu acordat în 1942, Brâncuși povestește:, ,Mergeam cântând. Ştiam că ceea ce trebuie să se întâmple, se va întâmpla.” Ajuns la Paris, primul an a fost unul foarte greu pentru artist. Lupta continuă cu boala și foamea a reprezentat un impediment în încercarea acestuia de a crea noi sculpturi. La început, a lucrat ca spălător de vase într-un restaurant: „Mă specializasem în spălatul paharelor”, a declarat, Brâncuși, mai târziu. Însă, lucrurile au început să se îmbunătăţească în 1905, când Ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice i-a oferit o bursă de studiu, pentru a se putea înscrie la Şcoala de Belle Arte, unde va fi la clasa artistului Antonin Mercié.
Din 1909, Brâncuşi îşi stabileşte domiciliul şi atelierul pe strada Montparnasee, situată într-o zonă boemă pariziană, unde intră în contact cu personalități celebre ale vremii, precum Guillaume Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo Modigliani și Marcel Duchamp. Celebra adresă, Rue de Montparnasee, 54, va deveni un adevărat loc de pelerinaj pentru toţi artiştii. Atelierul său era mereu plin de tineri iubitori de artă, sau prieteni, deși Brâncuşi era destul de scump la vorbă.
Pasionat de fotografie, Brâncuși realiza mereu fotografii după ce termina o sculptură, pentru a-şi perfecţiona lucrările. Îşi documenta creaţia cu ajutorul fotografiei. Imaginile constituiau o ocazie de a înregistra vizual lucrarea finită, dar şi un mijloc de a înregistra stadiile de creaţie ale unei lucrări.
Deși Parisul îi asigura acum viața de artist pe care și-o dorea, gândul la casa părintească şi la plaiurile mioritice îl urmărește mereu. Astfel, în 1918, Brâncuşi realizează celebra “Coloana infinitului”, inspirată de stâlpii gopodăriilor româneşti.
În 1937 şi 1938 se întoarce în România pentru inaugurarea complexului de la Târgu Jiu, alcătuit din noi versiuni din oţel, mult mai mari ale operelor “Coloana infinitului”, “Poarta sărutului” şi “Masa tăcerii”. Astfel, Constantin Brâncuși devine unul dintre cei mai importanţi artişti din întreaga lume în prima jumătate a secolului al XX-lea. După ce lasă moştenire României simbolul geniului său infinit, el se retrage în atelierul său din Paris.
Constantin Brâncuşi se stinge din viaţă pe 16 martie 1957 şi este înmormântat în cimitirul Montparnasee din Paris. Atelierul său este găzduit integral de către Muzeul de Artă Modernă din Paris.
În 2018, sculptura sa “La jeune fille sophistiquée” a fost vândută la licitaţie pentru 62 de milioane de euro, iar Brâncuşi a devenit, astfel, al doilea cel mai scump sculptor din lume, după Alberto Giacometti.
Creația emblematică de la Târgul Jiu
Ansamblul sculptural Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu, cunoscut și sub numele de Ansamblul monumental „Calea Eroilor”, proiectat și construit de Constantin Brâncuși este alcătuit din cele patru componente sculpturale (Masa tăcerii, Aleea scaunelor, Poarta sărutului și Coloana Infitului), dispuse pe aceeași axă, orientată de la apus spre răsărit, cu o lungime de 1275 m.
Coloana Infinitului (Coloana sacrificiului infinit) este alcătuită din 16 module, acestea reprezentând anul în care România a intrat în Primul Război Mondial. Guvernul român din anii 1950, sub influența sovieticilor, a elaborat un plan prin care plănuia să demoleze Coloana Infinitului, considerând-o o sculptură burgheză. Planul nu a fost niciodată dus la bun sfârșit, întrucât încercările de a dărma Coloana legând-o cu lanțuri, care au fost trase de tractoare nu a funcționat, sculptura având o structura de fier foarte puternică. După acest incident, Coloana Infintului a rămas, totuși, puțin strâmbată de la axul său inițial.
Masa tăcerii (Masa apostolilor neamului) este compusă din 12 scaune, reprezentând apostolii, în mijloc aflându-se Iisus Hristos. Despre Masa Tăcerii, se spune că aceasta transmite o energie pozitivă celor care se apropie de ea. Se pare că cei care se așează pe unul din cele 12 scaune care o înconjoară simt nevoia de liniște și meditație.
Poarta Sărutului (Monumentul Întregirii neamului) este compusă din doi stâlpi, fiecare dintre ei fiind alcătuit din alți patru, uniți în partea de sus cu o grindă. Cei 8 stâlpi reprezintă cele 8 regiuni care se alipiseră patriei mamă, România, iar sărutul reprezintă unirea.
Fiind un ansamblu monumental dedicat eroilor căzuți în Primul Război Mondial, aceste piese sunt puse într-o ordine specifică, fiecare având o însemnătate diferită, astfel: “Masa tăcerii” reprezintă locul unde se adună toată familia cel puțin odată pe zi, “Poartă sărutului” este asemănată cu poarta casei, locul de unde bărbații își iau adio, înainte să plece la război, Biserica, cladită drept lăcășul unde li se face slujba celor care nu se mai întorc din război, iar “Coloana Infinitului”, ridicată ca monument suprem adus în cinstea gloriei eterne a marilor eroi.
Din 1963 și până astăzi au apărut, în toate colțurile lumii, peste 50 de cărți și monografii, mii de articole și studii despre Constantin Brâncuși, determinând în mod decisiv locul lui ca artist genial și chiar ca “unul din cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor” (Jean Cassou). Brâncuși, însuși, afirma despre creația sa: „Opera lui Brâncuşi nu este o expresie locală, ea este esenţa celei mai înalte expresii a purităţii universale şi va rămâne de-a lungul secolelor viitoare singurul obstacol peste care nu se va putea trece.”
