Antena 3: Ionuţ Budişteanu, două medalii la Salonul Internaţional de Inventică de la Geneva

Reportaj difuzat în buletinul de știri de la Antena 3 din data de19.04.2015 de la ora 14:00.

Tânărul inventator Ionuţ Budişteanu a obţinut două medalii la Salonul Internaţional de Inventică de la Geneva. Chiar el a făcut anunţul, pe Facebook. Lucrarea care i-a adus lui Budişteanu o medalie de aur şi una de argint reprezintă un dispozitiv electronic capabil să detecteze jefuitorii de bănci.

Ionuţ Budişteanu a uimit juriul de la Salonul de la Geneva cu ultima sa invenţie: un dispozitiv de detecţie automată a spărgătorilor de bănci. A atras imediat atenţia cercetătorilor francezi care i-au acordat medalia de aur pentru softul său.

Totodată, Budişteanu a obţinut şi o medalie de argint pentru prezentarea proiectului în cadrul Salonului de Inventică. Aşa cum chiar tânărul inventator scrie pe pagina de Facebook, soft-ul creat poate procesa în timp real imaginile de la camerele de supraveghere din zeci de unităţi bancare. Atunci când un jefuitor intră într-o bancă sau îşi face simţită prezenţa lângă un bancomat, paznicii sunt imediat alertaţi.

Geniul de la Râmnicu Vâlcea a obţinut recunoaşterea internaţională în 2013, după ce a primit marele premiu la una din cele mai importante competiţii de ştiinţă şi inginerie din lume – Intel ISSEF. Tânărul le-a prezentat atunci americanilor un model de maşină autonomă, dotată cu radar 3D şi o cameră video care poate identifica şi ocoli toate obstacolele din trafic. 

Ionuţ Budişteanu este membru al Clubului de Excelenţă al Fundaţiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României din anul 2010.

Şi celelalte invenţii ale delegaţiei României au fost extrem de apreciate în cadrul competiţiei de la Geneva de anul acesta. Toate dispozitivele prezentate de români au fost de altfel premiate. 28 de medalii de aur şi 18 premii speciale au câştigat românii la cea mai recentă ediţie a Salonului de Inventică. 

en_US