Reportaj difuzat în buletinul de știri al Antenei 1 de la ora 06:00 din data de 07.10.2014.
În fiecare an, sute de copii participă la Cursurile Clubulului de Excelenţă al Fundaţiei Dan Voiculescu. Pentru al optulea an consecutiv, ei se pot înscrie la unul dintre cursurile de limba engleză, pictură, istoria artei, fotografie, muzică sau informatică.
Cursurile clubului de excelenţă al Fundaţiei Dan Voiculescu sunt deschise elevilor cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani. Ele antrenează inteligenţa şi creativitatea elevilor şi le oferă şansa de a-şi descoperi talentele ascunse. Alin şi Valentina răspund prezent în fiecare an.
“Sunt foarte bine concentrate şi sintetizează materia pe care trebuie să o cunoaştem pentru un anumit nivel. Ne ajută foarte mult şi cursurile de aici sunt foarte bune şi te ajută atât la şcoală, cât şi mai departe“, spune Alin Puican.
Cursul de limba engleză pregăteşte elevii pentru examenele de competenţă lingvistică Cambridge. De altfel, din anul 2009, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României este centru acreditat Cambridge. În proporţie de 98%, copiii şi tinerii care au urmat cursurile de limba engleză, au obţinut certificatul de competenţă lingvistică.
Pe lângă cursurile de limba engleză, elevii pasionaţi de pictură se pot înscrie la cursurile de istoria artei sau artă vizuală.
Mai multe detalii despre cursurile organizate în Cadrul Clubului de Excelență al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României puteți afla pewww.fundatidanvoiculescu.ro.