CONCURS ”Fă primul pas spre marea scenă!”
Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României organizează, în parteneriat cu Teatrul Excelsior, Concursul ”Fă primul pas spre marea scenă!”, adresat copiilor și adolescenților cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani.
În ce constă concursul?
Participanții vor avea de interpretat un fragment din piesa de teatru ”Romeo&Julieta” de William Shakespeare, din celebra scenă “a balconului”. Așa cum este lesne de înțeles, baieții vor interpreta rolul lui Romeo, iar fetele rolul Julietei.
Interpretarea rolului va fi individuală și va fi înregistrată și transmisă, sub forma unui clip video, pe adresa de e-mail [email protected].
Vor fi acordate două premii, respectiv premiul pentru talent actoricesc și premiul pentru popularitate.
Pentru premiul de popularitate va avea loc o rundă separată, care constă în postarea tuturor clipurilor video înscrise în concurs, pe pagina de Tik Tok a FDVDR, iar clipul video care are cele mai multe like-uri, va primi premiul de popularitate.
Concursul va avea loc în perioada 18.10-20.12.2021 și se va desfășura în conformitate cu prevederile prezentului Official Rules
CALENDARUL CONCURSULUI
18.10 – 30.11.2021 – transmiterea clipurilor video cu interpretările rolului pe adresa de e-mail [email protected]
02 – 17.12.2021 – perioada de jurizare și vot – atât pentru premiul decernat de Teatrul Excelsior, cât și pentru premiul de popularitate oferit de FDVDR, care va fi acordat interpretării care cumulează cele mai multe like-uri pe pagina de Tik Tok a Fundației.
20.12.2021 – anunțarea câștigătorilor prin intermediul paginii de Tik Tok a FDVDR.
AWARDS
Se vor acorda două premii, premiul pentru talent actoricesc și premiul pentru popularitate, ambele fiind recompensate cu câte 500 lei și câte un pachet de cărți, potrivite segmentului de vârstă.
Premiul pentru talent actoricesc va fi acordat de către un juriu format din actori ai Teatrului Excelsior, iar premiul pentru popularitate va fi acordat de către FDVDR interpretării care va strânge cele mai multe like-uri pe pagina de Tik Tok a Fundației.
CRITERII DE SELECȚIE
Vor fi apreciate talentul, naturalețea, autenticitatea, originalitatea, sinceritatea, puterea de a transmite dincolo de rampă stări, senzații, sentimente, dicția, impostația, glasul, frazarea, expresivitatea.
Iată mai jos, cele două fragmente pe care le vor avea de interpretat participanții la acest concurs:
Monolog Romeo – băieți
”De răni fac haz cei nerăniţi cândva.
Dar ce lumină-acolo-n geam răsare?
Sunt zorii, da, și Julieta-i soare!
Te-nalţă, soare, și răpune luna
Pizmașă, care-i lâncedă de ciudă
Că tu, fecioara ei, o-ntreci în nuri.
E ea, domniţa mea, iubirea mea!
O, dac-ar sti că este!
Vorbește, totuși fără glas: ce dacă-i
Cuvântă ochii, eu le voi răspunde.
Dar prea cutez, ea nu-mi vorbește mie.
Pe boltă-s ochii-i? Stelele-s la ea?
Nu, astrii s-ar sfii de strălucirea-i
Ca un felinar ziua! Ei văzduhul
Atât l-ar lumina încât, uitând
Că-i noapte, păsări s-or porni cântând
Obrazul, vezi, si-l sprijina în mâna…
O, cum de nu-s pe mâna ei manusa,
Sa-i mângâi eu obrazul”!
Monolog Julieta – fete
”Romeo, ah! De ce esti tu Romeo?
Te leapădă de nume si de tată.
De ce nu te-nduri, iubire jură-mi doar
Şi-am să mă rup de-ai mei, de Capuleţi.
Doar numele ce-l porţi îmi e dusman.
Şi chiar de n-ai fi Montague, tu esti
Tot tu. Ce-nseamnă Montague? Nici braţ.
Nici mână, nici picior, nici chip, nici altă
Bucată dintr-un om. Alt nume ia-ţi!
Ce-i numele? Ce noi numim răsuri
Tot dulce-ar miresma, oricum le-am zice;
La fel și el; de nu-l mai chem Romeo,
Tot fără de cusur si drag ramâne
Şi-atunci, Romeo, leapădă-al tău nume”!