”Inteligența adevărată nu are nevoie de viclenie”, un aforism eminescian ce supraviețuiește peste veacuri. Pe 15 iunie avea să se stingă din viață Mihai Eminescu, ”poetul nepereche” cum a fost el denumit de critica românească, prin vocea lui George Călinescu. Moartea lui Eminescu a stârnit un val de compasiune, emoție și intrigi în epocă. Reverberațiile acestui eveniment-fenomen se văd inclusiv astăzi.
Titu Maiorescu, o personalitate marcantă a acelor vremuri, care a ocupat funcția de ministru în mai multe cabinete, și chiar de prim-ministru, dar și cel care a creat ”Junimea”, a așezat, la moartea lui Eminescu, o bucățică de tei înflorit, pe mormântul acestuia, potrivit însemnărilor lui Zigu Ornea. Un gest care a validat, pentru eternitate, valoarea simbolică a teiului, asociat istoric și existențial cu marele poet Mihai Eminescu.
S-au speculat foarte multe în epocă vis a vis de o conspirație împotriva lui Eminescu, care era atribuită, în unele cercuri, și lui Maiorescu, prin apartenența sa la loja francmasonică din Iași. Doar opera sa a rămas peste timp martorul realităților eminesciene cuprinse și astăzi în imaginarul literar al românilor.
Cei tineri cunosc foarte puțin faptul că Eminescu a trăit din meseria de jurnalist, deși avea o structură de conservator luminat, gândirea sa fiind profund atașată de valorile spirituale românești. „Chestiunea de căpetenie pentru istoria şi continuitatea de desvoltare a acestei ţări este ca elementul românesc să rămîie cel determinant, ca el să dea tiparul acestei forme de stat, ca limba lui, înclinările lui oneste şi generoase, bunul lui simţ, c-un cuvînt geniul lui să rămîie şi pentru viitor norma de desvoltare a ţării şi să pătrundă pururea această desvoltare”, scria Eminescu în Timpul, 17 dec. 1881.
