„Am absolvit Liceul Pedagogic „Vasile Lupu” din Iaşi în anul 1977. Sunt învăţătoare titulară din anul 1983 la Şcoala Gimnazială „Ion Simionescu” Iaşi şi am o vechime în învăţământ de 38 de ani. Am Gradul Didactic I, am obţinut Diploma „Gheorghe Lazăr”, clasa a II-a (MEdCT, Bucureşti, 2007) şi Gradaţia de Merit în anii 2001, 2005, 2009, 2013.

Rezultatele obţinute de-a lungul activităţii mele didactice au fost apreciate la sfârşitul fiecărui an şcolar cu calificativul FB (Foarte Bine).

Am ales profesia de învăţător pentru că îmi plac foarte mult copiii, mă simt foarte bine în mijlocul acestora, atât la clasă, cât şi în activităţile extracurriculare. Îmi place să cred că am dăruit fiecărei generaţii o parte din sufletul meu – spaţiul din care se revarsă căldură, înţelegere şi iubire.  Că mintea şi sufletul elevilor au fost călăuzite spre tot ceea ce înseamnă adevăr, bunătate, frumuseţe şi muncă. La rândul meu, am acumulat de la copii tinereţea, speranţa şi vitalitatea pentru a putea merge mai departe. Am simţit dintotdeauna acea „chemare” pentru munca la catedră şi acel „ataşament” faţă de şcoală. Consider că am probat calităţile pe care trebuie să le aibă un cadru didactic: seriozitate şi conştiinciozitate, măiestrie pedagogică şi echilibru emoţional. Consecvenţa şi perseverenţa însă m-au ajutat să-mi îndeplinesc dorinţa de autoperfecţionare şi autodepăşire.

Preocupată fiind de sporirea calităţii învăţământului românesc, am avut o totală deschidere spre tot ceea ce este nou şi eficient. Am absolvit foarte multe stagii de perfecţionare, am participat cu lucrări ştiinţifice la simpozioane judeţene, naţionale şi internaţionale, am contribuit cu lucrări la publicarea unor  îndrumătoare metodice şi am publicat articole în reviste de specialitate, precum: „Revista învăţătorului”, „Orizonturi”, „Univers Didactic” (CCD Iaşi), „Tribuna învăţământului”. Am coordonat volumele „Ghid la îndemâna învăţătorului” (2004), „Cunoaştere-autocunoaştere-autoapreciere” (2005) şi „Preocupări pedagogice ale cadrelor didactice vizând creşterea calităţii actului educaţional” (2007).

Lecţiile demonstrative şi referatele susţinute cu competenţă în cadrul comisiilor metodice, cercurilor pedagogice şi consiliilor profesorale au demonstrat bogata activitate metodico-ştiinţifică pe care am acumulat-o de-a lungul anilor.

Prin aplicarea integrală a curriculum-ului naţional, prin metodele şi demersurile didactice diverse aplicate la clasă, am obţinute rezultate deosebite în pregătirea elevilor, în raport cu standardele curriculare de performanţă. Am avut în vedere dezvoltarea exprimării corecte şi coerente a elevilor, a unui vocabular activ, bogat şi nuanţat , lărgirea orizontului de cunoştinţe, educarea voinţei, a curajului şi a stăpânirii de sine, dar şi cultivarea celor mai nobile sentimente pe care le poate avea omul.

Creativitatea şi imaginaţia elevilor mei au fost puse în valoare prin publicarea a două volume (ISBN) care cuprind creaţiile lor literare, precum: „Pagini de lumină” (2003) şi „Oglinda copilăriei” (2008). Ca autor al lucrării „Compunerile şcolare-forme eficiente de stimulare a creativităţii elevilor” (2012), am susţinut dezvoltarea capacităţii elevilor de a comunica prin intermediul limbajului, gradul de stăpânire şi de folosire a limbii fiind o trăsătură a personalităţii. De asemenea, îmbunătăţirea competenţelor de literaţie, dezvoltarea memoriei şi a gândirii logice, rămân obiective importante pe care le-am urmărit în activităţile instructiv – educative.

Lucrarea „Mândria de a fi român” (2012) a luat naştere în urma unor activităţi desfăşurate cu elevii la lecţiile de istorie şi de geografie, având ca obiective dezvoltarea dragostei şi respectului faţă de strămoşii noştri, pentru simbolurile Statului Român, pentru Marile Personalităţi, pentru Frumuseţile României. Consider că ideile morale, exemplul strămoşilor noştri, al marilor personalităţi, într-un cuvânt, experienţa umană acumulată, toate constituie un mijloc de integrare socială şi de fomare a comportamentului fiecărui copil.

Mi-am îndeplinit obligaţiile în cadrul unor comisii, precum: Şef Comisie Metodică – învăţământ primar (2005-2013), membru în Consiliul de Administraţie (2005-2013), secretarul Consiliului Profesoral (2001-2011). Am participat în calitate de organizator, membru în juriu, corector în comisii, supraveghetor şi elaborator de subiecte la diverse concursuri şcolare judeţene şi naţionale.

Am obţinut Premiul I la Concursul Naţional „Din activitatea mea” (2011).

Prin toate activităţile instructiv-educative pe care le-am desfăşurat am contribuit la promovarea unui învăţământ formativ, la creşterea prestigiului şi calităţii unităţii şcolare, aducând un plus de valoare acestei nobile meserii.” – Sonea Elena

[socialpoll id=”2274480″]

[oqeygallery id=553]

*Descrierile profesorilor sunt redate intregral conform rubricii „DESPRE MINE”, prezente în formularul de înscrieri.

en_US