Bazele personalitatii copilului se pun inca de la varsta prescolara, cand se schiteaza unele trasaturi mai stabile de temperament si caracter.
Intrarea in scoala, trecerea la o noua forma de activitate si la un nou mod de viata vor influenta intr-un mod determinant formarea in continuare a personalitatii. Incepand chiar cu aspectul exterior – tinuta vestimentatiei – copilul capata o alta alura, alt profil, deosebit de cel al copilului de gradinita.
- Copilul patrunde in lumea cunoasterii
La inceputul acestei perioade, copilul paraseste faza narcisismului si „afirmarii” personalitatii, pentru a intra putin cate putin in lumea cunoasterii. Se poate constata o schimbare a intereselor. Copilul nu mai este centrat pe sine si devine din ce in ce mai centrat pe exterior. Aceasta evolutie intelectuala este realizata intr-un context social important, si anume scoala, care contribuie atat la decentrarea socio-afectiva, cat si la decentrarea intelectuala, cognitiva.
Statutul de scolar, cu noile lui solicitari, cerinte, sporeste importanta sociala a ceea ce intreprinde si realizeaza copilul la aceasta varsta. Noile imprejurari lasa o amprenta puternica asupra personalitatii lui in ceea ce priveste organizarea lui interioara, cat si in ceea ce priveste conduita sa externa.
- Copilul invata ce este independenta
Pe plan interior, datorita dezvoltarii gandirii logice, capacitatii de judecata si rationament, se pun bazele conceptiei despre lume si viata, care modifica esential optica personalitatii scolarului asupra realitatii inconjuratoare. Ca urmare a dezvoltarii capacitatii de a-si dirija voluntar conduita, de a anticipa solicitarile externe si de a-si planifica activitatea, personalitatea copilului mic devine din ce in ce mai apta de independenta si autodeterminare.
Ca rezultat al instalarii unor noi trasaturi de caracter, pe care le reclama viata si relatiile scolare, personalitatea scolarului inclina tot mai evident spre atitudini mai mature si spre manifestari mai controlate. Formarea atitudinii pozitive fata de invatatura si, pe aceasta baza, a aptitudinilor pentru activitatea de invatare, face ca personalitatea scolarului mic sa fie mai “competenta” decat a prescolarului.
- Tipuri de temperamente
Ca personalitate, copiii se disting printr-o mare diversitate temperamentala:
– Exista copii vioi, expansivi, comunicativi si copii retrasi, lenti.
– Sunt unii total nestapaniti, care, parca nu-si gasesc locul, vorbesc fara sa fie intrebati, intervin in toate imprejurarile. La lectie, unii sunt mereu cu mana ridicata, fie ca stiu sau nu stiu, altii, dimpotriva, chiar daca stiu, sunt tacuti, incearca sa nu “se afiseze”. Aceasta este o realitate psihologica – grefata pe o realitate biologica, naturala – care, adesea, creaza multe dificultati activitatii de instruire si educare.
Treptat, pe masura ce copilul inainteaza in varsta, insusirile nascute ale sistemului nervos se impletesc cu inflentele de viata ale educatiei, formand un “aliaj”. Contactul cu influentele modelatoare ale procesului educational da nastere la anumite compensatii temperamentale. Copiii agitati, colerici, incep sa devina mai stapani pe conduita lor, datorita posibilitatilor pe care le ofera activitatea scolara de a-si consuma energia prin studiu. Temperamentele flegmatice incep sa-si reduca treptat din inertie si sa adopte un ritm de lucru mai alert. Cei cu trasaturi melancolice – naturi sensibile, cu tendinte de inchidere in sine – cunosc si ei un proces de activizare a conduitei, incurajati de succesele pe care le obtin.
- Cat de importanta este atitudinea educatorilor
Atitudinea educatorului fata de aceste insusiri tipologice si temperamentale trebuie sa fie maleabila, diferentiata in functie de natura elevilor, temperandu-i pe unii, stimulandu-i pe altii:
– cei vioi, cu temperament sangvinic, trebuie orientati spre a-si concentra energia asupra obiectivelor scolare;
– apaticii trebuie mereu stimulati spre a se angaja si mentine in activitate;
– impulsivii trebuie infranati, disciplinati;
– cei cu trasaturi melancolice trebuie inconjurati cu caldura, tratati cu delicatete, sustinuti si ajutati sa-si valorifice potentialele intelectuale.
Calitati si defecte
Un rol important in reglarea activitatii si relatiilor scolarului mic cu ceilalti il joaca atitudinile caracteriale. Activitatile ofera cadrul plamadirii unor calitati cum sunt: sarguinta, constiinciozitatea, punctualitatea, perseverenta, spiritul de organizare, facand ca elevii, chiar si cei mai putin dotati intelectual, sa se realizeze bine profesional. Nu sunt excluse, insa, nici cazurile de indiferenta, neglijenta, superficialitate, dezorganizare, ca atitudini care pot impieta asupra concretizarii unui potential bun, mai ales atunci cand ele se asociaza cu trasaturi de-a dreptul reprobabile: minciuna, prefacatoria, inselatoria.
Contactul scolarilor mici cu literatura, cu eroii diferitelor povestiri le da acces la multe exemple si modele de viata. Ei incearca si, de multe ori, reusesc sa transpuna in conduita lor cate ceva din spiritul de intrajutorare si raspundere al exemplelor intalnite, din tactul si delicatetea comportamentului celorlalti.
Educatorul trebuie sa cunoasca diversitatea caracterelor copiilor, observand atent, meticulos – la clasa si in afara clasei (in recreatie, in timpul jocului, acasa) – faptele copilului, nu atat latura exterioara a faptei (ce anume a facut copilul: a rupt cartea unui coleg, a spart un geam, a raspuns necuviincios la o intrebare, a venit cu lectia nefacuta) ci, mai ales, care a fost motivul faptei. In functie de aceasta, masura educativa poate sa mearga de la sanctionarea faptei exterioare (prin observatie, mustrare) pana la restructurarea sistemului de relatii care l-au determinat pe copil sa se comporte astfel.
Cunoasterea profilului psihologic al scolarului mic poate fi un pas important in elucidarea misterului si gasirii unei metode eficiente de invatare rapida in conformitate cu ritmul de modelare si dezvoltare a caracterului si personalitatii micului scolar si, de ce nu, un pas important in intelegerea cauzelor determinante ale personalitatii si caracterului omului adult.
