Pe 6 februarie 1898 Parisul era cucerit de un român de 16 ani. Acesta se numea George Enescu!

George Enescu

Pe 6 februarie 1898 Parisul era cucerit de un român de 16 ani. Acesta se numea George Enescu!

În data de 6 februarie 1898, la Paris, era interpretată, în primă audiție, ”Poema Română” de George Enescu, care nu împlinise încă 17 ani.

Compusă la doar 16 ani, Poema Română se aude, așadar, pentru prima dată la Concertele Colonne din Paris, oferite de renumitul dirijor francez Édouard Colonne.

Poema Română a fost catalogată drept ”prima lucrare amplă românească ce a reuşit să se impună într-unul dintre marile centre muzicale ale lumii”, după cum nota Pascal Bentoiu în ”Breviar enescian”. Același autor care avea să spună despre această primă audiție că a atras ”zeci de cronici, marea majoritate extrem de elogioase, autorul dobândind peste noapte o celebritate care uneori i-a adus şi invidia celorlalţi, nu doar satisfacţii”.

Profesorii de la Paris i-au spus lui Enescu să le povestească despre țara lui, iar”ca răspuns, el le-a prezentat, peste puțin timp, această compoziție, care, prin graiul său, le-a povestit despre plaiurile românești. Mai târziu, tot despre țara sa a vorbit lumii întregi compozitorul, prin rapsodiile și celelalte lucrări ale sale”, scria compozitorul Ion Dumitrescu.

Sursa: Wikipedia

en_US