Workshop GRATUIT de Securitate Cibernetică pentru copii

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României va organiza, vineri 20 noiembrie, începând cu ora 18:00, un workshop online cu tema: ” Securitate cibernetică în societatea digitală”. Participarea este GRATUITĂ!

Workshop-ul va avea loc pe platforma educațională ȘcoalaFDVDR și este organizat în parteneriat cu Centrul Educațional de Excelență ”ITLEVEL”. Coordonatorul acestui workshop este Benedictos Iorga, expert în tehnologii de rețea și securitate cibernetică și trainer ITLEVEL.

Înscrierile la acest workshop vor avea loc în perioada 13-19 noiembrie și se realizează prin completarea formularului de mai jos.

Workshop-ul va avea două sesiuni, respectiv: o primă sesiune, care va începe la ora 18:00, și o a doua sesiune, care va începe la ora 19:00. Fiecare sesiune va avea o durată de 45 de minute.

Numărul de participanți la cele două sesiuni este limitat, de aceea repartizarea acestora la cele două sesiuni se va face în funcție de ordinea înscrierilor. Participanții vor fi anunați pe e-mail la care sesiune au fost repartizați. Vârsta minimă de participare este de 11 ani.

Tematica abordată în cadrul acestui workshop:

  • Mediul online – interacțiunea umană digitală
  • Diversificarea amenințărilor cibernetice generate de pandemia COVID-19
  • Cum ne protejăm identitatea și date personale în mediul virtual viitor
  • Instrumente și tehnici individuale de securitate cibernetică
  • Rețelele de socializarea – securitatea vieții private și a identității virtuale
  • Cum ne comportăm online și offline

Pentru înscrierea la acest workshop, vă rugăm să completați formularul de mai jos:

 

 

en_US