4 trucuri pentru stimularea memoriei la copii

Cand este mic, copilul tau depune eforturi mari pentru a intelege limbajul si lucrurile din jur si nu este capabil in acelasi timp sa le si memoreze. Retine foarte putine lucruri, majoritatea fiind date uitarii. De felul in care copilul reuseste sa memoreze lucruri depind performantele lui scolare, disciplinarea si educarea lui. Iata 4 trucuri simple de stimulare a memoriei copilului tau!

Repeta-i mereu ce trebuie sa retina

Nu degeaba se spune ca “repetia este mama invataturii”. Ai nevoie de rabdare, dar micutul tau se bazeaza pe tine pentru a-l ajuta sa-si imbunatateasca memoria. Trebuie sa te auda repetand informatiile de mai multe ori pentru a-i putea intra in capsor. Cel mai probabil ca te vei plictisi si vei putea crea un record la repetat lucruri, dar este important sa nu te lasi batuta.

Metoda repetitiei te ajuta si sa il disciplinezi sau educi mai usor pentru ca faciliteaza invatarea regulilor si bunelor maniere, dar si imbogatirea culturii generale.

Adauga un strop de distractie memorarii

Copiii reusesc sa isi aminteasca mai usor evenimente placute. In cazul lor, acestea sunt legate in general de jocuri si joaca. Daca vrei sa il ajuti sa invete si sa retina mai usor lucruri, trebuie sa o faci intr-un mod care sa i se para interesant si mai ales, distractiv.

De exemplu, daca te joci cu un ciorapel, il pui pe mana si ii canti ceva haios despre ea, apoi o arunci in cosul de rufe murdare, ai toate sansele ca data viitoare sa stie unde se arunca sosetele sau rufele murdare. El asociaza evenimentul cu modul haios in care i l-ai prezentat.

Fii inventiva si imbunatateste memoria copilului prin metode adaptate varstei, dar simpatice si nostime. Ai mai multe sanse sa isi aduca aminte de ele decat daca i le arati cu degetul.

Invata-l pe ritmuri si rime muzicale

Daca pana acum nu te-a tentat sa te faci scriitor de texte muzicale sau compozitor, atunci cand ai un copil si incerci sa il inveti o anumita rutina sau informatii noi, s-ar putea sa descoperi ca ai si acest talent.

Copiii retin mai usor cum sa se spele pe manute, dintisori, cum sa se imbrace sau literele alfabetului ori animalutele de la ferma daca acestea sunt puse pe ritmuri muzicale. Daca mai si rimeaza, atunci copilul va deveni un adevarat expert in memorarea informatiilor.

Poezioarele si cantecelele sunt trucuri testate si apreciate de foarte multe mamici si par sa functioneze la foarte multi copii, chiar si atunci cand ajung pe bancile scolii, nu numai la varste mici.

Lauda-l si incurajeaza-l mereu

Chiar daca uneori iti vine sa tipi la el si sa il mustrezi pentru ca nu pare capabil sa retina ce ii zici, este bine sa te concentrezi pe tehnici de disciplina pozitiva, pentru ca mustrarile functioneaza pe moment, iar copilul uita de ele.

Atunci cand sunt apreciati si laudati pentru ceea ce fac, micutii sunt marcati in mod placut de gesturile tandre si cuvintele furmoase care li se aduc. Si retin aceste momente.

De cate ori micutul reuseste sa isi aminteasca un lucru, lauda-l si complimenteaza-l pentru reusita lui. Data viitoare isi va aminti cu usurinta acel lucru pentru ca il va asocia cu acest moment placut si va dori sa fie in continuare apreciat.

Sursa: copilul.ro

en_US