Astăzi se împlinesc 150 de ani de la nașterea  lui Traian Vuia, cel care, la 18 martie 1906 realiza primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace exterioare) cu un aparat mai greu decât aerul.

Până atunci a avut de luptat cu mentalitățile, cu lipsurile financiare și cu imposibilitatea de a-și finanța proiectul, dar mai ales cu neîncrederea și scepticismul celor din jur.

În 1903, Academia de Științe de la Paris îi respinge proiectul, cu mențiunea: ”Problema zborului cu un aparat cae cântărește mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată și nu este decât un vis”.

Traian Vuia avea deja „aeroplanul-automobil”, conceput încă din perioada studenției, perfecționat în timp și macheta pe care reușise să o breveteze, nu renunță. Credea cu tărie în visul său de a zbura, care i se va împlini în cele din urmă.

În primăvara lui 1906, la Montesson, lângă Paris, aparatul ”Vuia I”, poreclit ”Liliacul” a zburat pentru prima dată. După o accelerație pe o distanță de 50 de metri, aparatul s-a ridicat la o înălțime de aproape un metru si a zburat pe o distanță de 12m.

Presa vremii din Franța, Marea Britanie și SUA a scris despre ”primul om care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul, echipat cu sisteme proprii de decolare, propulsie și aterizare”.

Cu aparatul său, românul Traian Vuia reușise să decoleze de pe o suprafață plată, folosind numai mijloace proprii “la bord”, fără “ajutor extern” (pantă, cale ferată sau catapultă).

A urmat aeroplanul ”Vuia I bis””, perfecționat, apoi un aeroplan dotat cu un motor mai performant cu care a reușit, în 1907, să se mențină în aer aproximativ 100 m. L-a numit ”Vuia 2” și a fost brevetat în Belgia.

Traian Vuia a mai brevetat și alte invenții: torpila aeriană, în 1917, două elicoptere între anii 1918 și 1922, generatoarele de abur, în 1925 ș.a.

În 1946 a devenit membru de onoare al Academiei Române.

S-a stins din viață pe 3 septembrie 1950, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu.