Emanoil Grama este profesor de matematica, gradul I, la Colegiul National de Arte ”Regina Maria” din Constanta. Pentru activitatea didactica deosebita a primit titlul de „Profesor evidentiat”, acordat de Ministerul Educatiei in 1984 si Diploma „Gheorghe Lazar”, clasa I, acordata de Ministerul Educatiei si Cercetarii in 2006.

A colaborat cu Universitatea „Ovidius”, Facultatea de Matematica, indrumand practica pedagogica a studentilor. A fost metodist la ISJ Constanta, sef al catedrei de matematica la Scoala generala  nr.16 si la Colegiul National de Arte „Regina Maria”, din Constanta.  A pregatit multi ani loturile de elevi din gimnaziu, ai judetului Constanta , pentru olimpiadele nationale. Pregatirea elevilor pentru performanta a fost realizata si in taberele de matematica pe care le-a organizat in Iasi, Voineasa, Sangeroz. A publicat volumele: Admiterea in liceu-Bucuresti, Editura Uranus , 1996; Matematica pentru cercurile de elevi,clasele V-VIII,Constanta 1988; Matematica actuala in gimnaziu, Constanta 1986; Probleme de matematica si fizica pentru gimnaziu si liceu , Constanta, Editura Europolis,1990; Exercitii si probleme de  matematica pentru concursurile de admitere, Constanta, Editura Europolis, 1991, Probleme si teste de matematica pentru clasele IV-V , Constanta, Editura Europolis,1994.

A sustinut comunicari stiintifice in cadrul sesiunilor de Comunicari Stiintifice organizate de Casa Corpului Didactic si Inspectoratul scolar judetean Constanta pe teme de aritmetica numerelor, metode electronice de testare si notare a cunostintelor elevilor.

A publicat foarte multe probleme originale de matematica in Gazeta matematica seria B, intre anii 1977-2006, Gazeta matematica de Timisoara, Revista de matematica si informatica Constanta 2005-2009. A colaborat la realizarea Manualului de matematica, cls.VI, Bucuresti EDP 1998.  A propus si i-au fost alese subiecte la Olimpiadele de matematica fazele  pe municipiu si judet.  A fost si coordonatorul unor astfel de activitati.

A avut mari satisfactii pe plan profesional prin rezultatele la concursurile si olimpiadele nationale. A fost delegat, in 1979, in Comisia Centrala a Olimpiadei Nationale de matematica, Pitesti; membru in Comisia Centrala a Olimpiadei Nationale de matematica, Ploiesti 1990; delegat la faza finala a Olimpiadei nationale de matematica, Tulcea 1995.

[oqeygallery id=398]

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.