Elevii şi studenţii vor avea parte de o minivacanţă de 1 mai

Elevii şi studenţii vor avea parte de o minivacanţă de 1 mai. Şi asta pentru că ziua de 2 mai a fost declarată liberă în şedinţa de ieri de la Guvern. Bugetarii nu vor lucra astfel 4 zile la rând – de joi până duminică.

 Ziua nelucrătoare ar urma să fie recuperată la o altă dată.

Pentru elevii claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a, minivacanţa este cum nu se poate mai nimerită, având în vedere că vor avea timp să se pregătească pentru testele de la Evaluarea Naţională. Acestea vor începe pe 6 mai cu proba la limba română.

Până atunci, elevii şi preşcolarii vor participa în perioada 7-11 aprilie la activităţi extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului “Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”. Printre acestea se numără activităţi de voluntariat, proiecte comunitare, ateliere de teatru, muzică, dans, tabere şi şcoli de cercetare.

Din 12 aprilie, elevii şi preşcolarii vor intra, timp de zece zile, în vacanţa de primăvară, până pe 22 aprilie.

Tezele din semestrul al II-lea se vor susţine până la data de 23 mai.

Vacanţa de vară va începe sâmbătă, 21 iunie, şi se va încheia duminică, 14 septembrie.

sursa:edu-news.ro

 

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.