Elevii și preșcolarii mai au două săptămâni de cursuri. Anul școlar 2018-2019 se va încheia vineri, 14 iunie 2019, iar de sâmbătă, 15 iunie, copiii vor intra în vacanța de vară. Noul an școlar 2019-2020 va începe pe 9 septembrie 2019.
Elevii din clasele a XII-a și a XIII-a vor încheia anul școlar pe 31 mai 2019, iar cei din clasa a VIII-a pe 7 iunie 2019, aceștia urmând să susțină examenul de Bacalaureat și Evaluarea Națională. Toți ceilalți, elevi și preșcolari, vor termina cursurile pe 14 iunie și vor intra în vacanța de vară, programată până pe 8 septembrie.
Noul an școlar va începe pe 9 septembrie 2019 și se va încheia pe 12 iunie 2020. Conform ordinului prin care a fost aprobată structura anului școlar 2019-2020, semestrul I va avea 15 săptămâni de cursuri, iar semestrul al II-lea – 20 de săptămâni (în total, 35 de săptămâni de cursuri).
Ca noutate, anul viitor, semestrul al II-lea va începe imediat după vacanța de iarnă astfel că dispare vacanța intersemestrială din luna februarie. Vacanța de iarnă va fi în perioada 21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020, iar vacanța de primăvară – în perioada 4 aprilie 2020 – 21 aprilie 2020.
Structura anului școlar 2019-2020:
Semestrul I
Cursuri: luni, 9 septembrie 2019 – vineri, 20 decembrie 2019
Vacanța de iarnă: sâmbătă 21 decembrie 2019 – duminică, 12 ianuarie 2020
În perioada 26 octombrie – 3 noiembrie 2019, elevii claselor din învăţământul primar şi copiii de grădiniță sunt în vacanță.
Semestrul al II-lea
Cursuri: luni, 13 ianuarie 2020 – vineri, 3 aprilie 2020
Vacanţa de primăvară: sâmbătă, 4 aprilie 2020 – marți, 21 aprilie 2020
Cursuri: miercuri, 22 aprilie 2020 – vineri, 12 iunie 2020
Vacanţa de vară: sâmbătă, 13 iunie 2020