Elevii români au luat aur şi argint la Olimpiada de Ştiinţe a Uniunii Europene

Elevii români care au participat la cea de-a XI-a ediţie a Olimpiadei de Ştiinţe a Uniunii Europene (EUSO) au obţinut o medalie de aur şi o medalie de argint, anunţă Ministerul Educaţiei.

Cei trei medaliaţi cu aur sunt Ioan Ignat (Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa),Dan Mircea Mirea (Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova) şi Dumitru Călugăru (Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu).

Ruxandra Tesloianu, Diana Ioana Constantin şi Camelia Diaconu, toate trei eleve la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” din Iaşi), au făcut parte din a doua echipă, care a intrat în posesiamedaliei de argint, la aceeaşi competiţie pe echipe.

Ediţia curentă a Olimpiadei de Ştiinţe a Uniunii Europene s-a desfăşurat în Luxemburg, în perioada 17-24 martie 2013, şi a reunit 44 de echipe din 25 de state membre ale Uniunii Europene.

Potrivit regulamentului, o ţară poate înscrie două echipe formate din câte trei elevi care susţin două probe practice la trei discipline – biologie, chimie şi fizică (punctele de la fiecare experiment cumulându-se pentru echipă), au mai precizat reprezentanţii ministerului.

sursa: edu-news.ro

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.