FUNDAȚIA DAN VOICULESCU PENTRU DEZVOLTAREA ROMÂNIEI

Elena Petcu locul I la Festivalul Francofoniei

Elena Petcu locul I la Festivalul Francofoniei

Elena Petcu locul I la Festivalul Național de Muzică Francofonă ”FRANCOCHANSON”.

Elena Petcu, are 15 ani, este membră a Clubului de Excelență al Fundației Dan Voiculescu. Elena a participat la secțiunea liceeni alături de alți 27 tineri talentați. Aceasta a reușit să încânte juriul de specialitate format din personalități din Franța, Belgia, Cuba și România, obținând Premiul I.

Cea de-a IV-a ediție a Festivalului Național de Muzică Francofonă ”FRANCOCHANSON” s-a desfășurat în Buzău, în perioada 9 – 10 martie 2013 și a fost organizată de Centrul Cultural Francofon Buzău, Consiliul Județean Buzău și Centrul Județean pentru Conservarea Culturii Tradiționale.

Concursul s-a desfășurat pe două secțiuni: gimnaziu și liceu, fiecare având și două subsecțiuni (soliști și grupuri vocale). La subsecțiunea soliști,  acesta s-a  bucurat de un număr de peste  50 de participanți.

Elena Petcu participă din anul 2011 la cursurile de muzică organizate de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Parteneri

Distribuie articolul

Articole Recente

„Ora de dirigenție”, un an întreg pentru prevenție. Încep înscrierile în ediția 2026–2027 a proiectului național antidrog

Campania antidrog „Conștient, nu dependent” · Ediția 2026–2027 „Ora de dirigenție”, un an întreg pentru

Campania națională „Conștient, nu dependent” ajunge la Bistrița, unde 13% dintre adolescenți spun că li s-au oferit substanțe. 3.000 de tineri așteptați la eveniment

Campania națională antidrog „Conștient, nu dependent”, derulată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, continuă

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.