Educația financiară a tinerilor, o temă despre care puțini vorbesc în România

Conferința WEBDIDACTICA cu 1500 de participanți: Educația financiară a tinerilor, o temă despre care puțini vorbesc în România

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a organizat, pe 28 februarie, conferința educațională WebDidactica, cu tema „Educația financiară în școli”. Evenimentul a fost susținut de 6 experți în domeniul financiar și a avut ca public țintă părințicadre didactice și alte persoane interesate de educația financiară. La conferință au participat nu mai puțin de 1500 de persoane, iar feedback-ul publicului a fost unul pozitiv, acesta participând activ la discuție și adresând întrebări relevante care au generat noi subiecte de dezbare.

Indisciplina financiară a părinților influențează copiii

Concluzia la care au ajuns toți cei prezenți la eveniment a fost că introducerea educației financiare în școli este absolut necesară. Una din principalele idei discutate, regăsită în prezentarea mai multor experți, a fost importanța implicării părinților în educația financiară a copiilor și necesitatea schimbării viziunii unei noi generații în acest domeniu. Dacă copiii învață la școală despre economisire, dar părinții sunt foarte indisciplinați din punct de vedere financiar, ei vor fi tentați să preia acel model, iar școala trebuie să întărească educația financiară făcută acasă. Nevoia unei strategii clare pentru educație financiară pe 10, 20 sau 30 de ani trebuie să fie prioritară pentru România, concluzionează experții.

De asemenea, speakerii evenimentului – Adrian Vasilescu, Silvia Bogdan, Radu Georgescu, Manuel Oancia, Roxana Bucur și Adrian Măniuțiu – au explicat importanța unui buget personal și necesitatea unei radiografii financiare pentru a înțelege situația financiară personală și a lua decizii în cunoștință de cauză, pentru că nu poți îmbunătăți ceea ce nu cunoști. Totodată, aceștia au discutat și despre necesitatea de a învăța tinerii să își configureze un plan financiar pe baza nevoilor și dorințelor proprii și de a-i ajuta să dobândească un vocabular financiar, pentru că banii devin o sursă de probleme când nu știm să îi folosim, iar tinerii sunt cei mai expuși la dezorganizare financiară.

O conferință necesară

Dezbaterea „Educația financiară în școli” a fost susținută în cadrul seriei de conferințe educaționale WebDidactica. Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a organizat această discuție educațională cu scopul de a facilita un schimb de experiență între specialiști și profesorii din toată țara și promovarea unor bune practici în educația financiară.

Conferința a demonstrat că educația financiară este o necesitate în România și că este nevoie de o strategie clară pe termen lung pentru a dezvolta această abilitate esențială în rândul tinerilor și adulților. Fără economisire nu există investiții, iar fără investiții nu există progres, motiv pentru care educația financiară trebuie să devină o prioritate.

Conferința poate fi vizualizată pe canalul nostru de YouTube: Fundatia Dan Voiculescu

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.