Două zile pe acorduri de chitară la Festivalul Concurs de Creație și Interpretare Muzică Folk „TOAMNA BALADELOR”

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României susține, în calitate de partener educațional, cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Concurs de Creație și Interpretare Muzică Folk „TOAMNA BALADELOR”. Evenimentul va avea loc la Palatul Național al Copiilor din București, iar concursul de creație și interpretare se vor desfășura sâmbătă și duminică, 11 și 12 noiembrie.
Festivalul „TOAMNA BALADELOR” reunește cei mai talentați elevi din România, care își desfășoară activitatea artistică în cadrul evenimentelor desfășurate în cluburi sau școli de artă. Participanții vor evolua în cadrul celor două categorii: Interpretare și Creație, susținându-și actul artistic în format solo, duet și grup. Concurenții vor interpreta piese folk românești la secțiunea de Interpretare sau compoziții proprii în limba română la secțiunea Creație, acompaniați la chitară sau la un alt instrument specific genului.

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României va premia câștigătorii secțiunii Creație. Astfel, cel mai bun solist va primi un set de chitară, iar cel mai bun grup va intra în posesia unor seturi de accesorii pentru chitară. Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în calitate de Partener Educațional, motivează noua generație de artiști, întărind rolul său esențial în promovarea educației culturale și artistice în România.

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.