Donează o carte, creează o bibliotecă

Campania „Donează o carte, creează o bibliotecă” s-a încheiat în comuna Costache Negri din județul Galați, unde peste 2.000 de volume  de carte au ajuns la biblioteca Școlii Gimnaziale „Costache Negri”.

În luna septembrie a anului 2013, inundațiile care au distrus sute de proprietăți în județul Galați au dus la pierderea fondului de carte, format din 10.000 de volume, al Școlii Gimnaziale „Costache Negri”. Cele mai importante volume, care se aflau în rafturile rapid accesibile copiilor și profesorilor s-au pierdut, apa ajungând la 1,5 metri, numai un sfert din fond putând fi salvat.

Ca urmare a solicitării venite din partea autorităților din comuna Costache Negri, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a inițiat și demarat campania „Donează o carte, creeaza o bibliotecă”. Prin intermediul acestei campanii, pe parcursul lunii decembrie, într-un stand special amenajat în Mall Plaza România, fiecare vizitator al mall-ului sau participant la evenimentele realizate de fundației a putut dona cărți.

Literatură română, manuale sau cărți istorice, literatură universală sau cărți de specialitate, în total peste 1.500 de volume vor forma de acum încolo biblioteca celor 300 de elevi ai școlii gălățene „Costache Negri”.

Imagini de la eveniment:

[oqeygallery id=360]

Fotografii Dan Marinescu/FDVDR

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.