Distracție și competitivitate la Concursul EVRIKA

Un parteneriat cu întrebări captivante și premii valoroase! Distractia si competitivitatea sunt cuvintele care au descris cel mai popular concurs de cultură generală în rândul studenților, EVRIKA. Competiția a fost organizată de Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare București, pe 5 noiembrie, si a fost așteptată, ca în fiecare toamnă, cu sufletul la gură, atât de către studenți. Și Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României s-a alăturat competiției de cultură generală, cu întrebări captivante si premii valoroase. Evenimentul s-a aflat la cea de-a cincea ediție. Cel mai așteptat concurs de cultură generală a strâns laolaltă sute de studenți. Distracția și buna dispoziție au fost obligatorii, iar competitivitatea a fost cea care i-a ajutat pe studenți să găsească răspunsurile corecte la întrebări. Competiția s-a desfășurat în două etape: perioada de preliminarii și etapa finală. Pentru etapa preliminariilor s-au înscris 119 echipe, care au parcurs, cele 10 categorii de întrebări de cultură generală, din domenii precum geografie, sport, tehnologie și multe altele. Doar 30 de echipe au reușit să răspundă corect la cât mai multe întrebări și într-un timp cât mai bun și s-au calificat pentru marea finală. Finala a fost așteptată cu sufletul la gură de toată lumea, dar mai ales de echipele care au reușit să se califice. Echipele de profesori au reprezentat, și în acest an, adversari de temut pentru echipele studenților. După un maraton de 10 ore, Echipa Copiem de Rupem a obținut locul 1, în cadrul celui mai pupular concurs de cultură generală pentru studenți. Începând cu acest an, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a devenit partener oficial și sponsor al acestui eveniment și a pregătit mai multe surprize pentru studenții care au participat la acest concurs.

Știre difuzată pe Antena 1, miercuri 9 Noiembrie 2022.

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.