Astăzi, am participat la ora de dirigenție festivă, care s-a desfășurat pe zoom… Nu este nici pe departe ce mi-am dorit atunci când am pășit în clasa a IX-a, darămite în clasa a XII-a. Acest articol este omagiul unei șefe de promoție pentru generația 2020, generația cu 3,5 ani de liceu, generația COVID…
Nu știam la începutul liceului că voi fi cea care va reprezenta clasele a XII-a în calitate de șefă de promoție, dar, de când am aflat, parcă durerea pierderii festivității a fost și mai mare. Așteptam cu nerăbdare să cânt „Ani de liceu” (melodia pe care o ascult acum pe fundal), să plâng de fericire că am terminat 12 ani de școală în care nu am fost altceva decât niște cobai. Să fiu fericită că îmi văd pentru ultima dată toți profesorii. Să fiu mândră de mine că am reușit să trec de materiile insuportabile, că nu m-am dat bătută.
M-ați obligat 3 ani să stau să privesc alte clase cum au absolvit și când a fost momentul nostru, ni l-ați luat!
Ieri, ar fi trebuit să fie festivitatea mea și spun A MEA, ca un strigăt al elevilor claselor a XII-a, care așteptau finalul ăsta. A MEA, pentru că am muncit. A MEA, pentru că am suportat. A MEA, pentru că reprezintă un final atât de dorit, dar și promisiunea unui început diferit. A MEA…
Și tot ieri, ar fi trebuit să îmi văd părinții, care au fost mereu lângă mine, plângând de fericire că și-au văzut copilul răsplătit pentru munca sa. Că și-au văzut copilul care a refuzat în clasele primare la ieșiri, pentru că mergea la olimpiade. Copilul care la gimnaziu a fost dat la o parte doar pentru că „lua note mai mari la matematică”. Copilul care în liceu a trăit și s-a dezvoltat într-o persoană gata să descopere lumea. Ar fi trebuit să fie festivitatea absolventei lor, un moment pe care l-au așteptat de când eram în clasa I și am luat pentru prima dată premiul întâi. Trebuia să fie festivitatea pentru care aveau emoții, festivitatea unei șefe de promoție.
Discursul nerostit al unei șefe de promoție: „Suntem generația de sacrificiu!”
Nu voi începe cu vechile formulări de tipul „Ne-am adunat astăzi aici, în mediul online,… (puțin modificată după situație, ce e drept)”. Nu mă consider o persoană ipocrită, așadar în discursul de astăzi, nu voi vorbi doar despre bucuriile pe care le-am avut în 4 ani de liceu. Greșeala mea, în 3,5 ani de liceu. Vreau să vă spun că sunt fericită că văd atât de mulți absolvenți ai claselor a XII-a. Sunt fericită că peste tot pe internet văd poze cu atât de mulți absolvenți. Sunt mândră de voi, sunt mândră de noi, sunt mândră de fiecare absolvent din generația 2020, pentru că a trecut prin liceu, în ciuda experimentelor făcute de cei care nu ne ascultă, așa-zisul Minister al Educației. Sunt fericită chiar și pentru cei de peste hotare, pentru curajul și originalitatea de care dau dovadă.
Discursul integral este disponibil pe site-ul partenerilor noștri:
