Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu a afirmat că, în urma discuțiilor pe care le-a avut cu mai mulți directori de școală, precum și cu reprezentanți ai inspectoratelor, s-a ajuns la concluzia că trebuie introdusă o nouă formă de finalizare a studiilor liceale.
Aceasta a declarat sâmbătă, că bacalaureatul de anul viitor, probabil, va fi diferențiat, iar liceenii care nu vor să urmeze o facultate, ci doresc să intre pe piața muncii, pot da bacalaureatul profesional.
Probele de competențe la BAC-ul profesional vor fi identice cu cele de la bacalaureatul național, dar vor fi adăugate un proiect și o probă practică, precum și un examen scris la educația antreprenorială.
Jumătate dintre elevii care au răspuns chestionarelor privind structura bacalaureatului din 2013, trimise de Ministerul Educației, au optat pentru păstrarea actualei forme a examenului, iar tot atâția vor probe diferențiate, a declarat pentru MEDIAFAX, în 26 iulie, secretarul de stat Stelian Fedorca.
În 3 iunie, sindicatele din învățământul preuniversitar au cerut însă USL, printr-o scrisoare deschisă, modificarea sistemului de organizare a bacalaureatului, astfel încât acesta să includă, din 2013, și probe scrise diferențiate, în funcție de profil și filieră, pentru a nu se repeta “rezultatele dezastruoase” de la acest examen.
Liviu Pop, care asigura atunci interimatul la conducerea Ministerului Educației, a declarat că propunerea sindicatelor privind introducerea bacalaureatului diferențiat din 2013 este pertinentă, deoarece forma actuala a acestui examen nu mai este adaptată situației din sistemul de învățământ. Fostul ministru Daniel Funeriu a spus că introducerea bacalaureatului diferențiat încă de anul viitor este o eroare majoră, întrucât elevii nu sunt pregătiți pentru această schimbare.
Sursa: edu-news.ro