S-a încheiat cea de-a doua ediție a concursului “DEZBATE ROMÂNIA”, desfăşurat în perioada februarie – mai 2011.
Timp două luni, studenţi de la opt facultăţi din România au venit în Bucureşti pentru a-şi confrunta argumentele şi retorica în cadrul concursului „Dezbate România”, editia a II-a. Şi-au expus şi susţinut părerile, organizate conform rigorilor unui concurs de acest tip, în pro şi contra, iar cei mai buni dintre ei au câştigat. Echipa „Band A Part”, reprezentând Facultatea de Ştiinţe Politice a SNSPA a câştigat cea de-a doua ediţie a concursului de dezbateri, în faţa echipei „Tocilarilor”, de la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti.
Merită aduse mulţumiri celor care au alcătuit juriul, misiune deloc uşoară, de-a lungul celor şase dezbateri: Alessandra Stoicescu, Trisi Cristea, Cristina Severin, Cristian Ţopescu, Florin Chilian, Daniel O. Bejan, Lucian Mândruţă, Corneliu Cojocaru, Mugur Surupăceanu şi profesorul Dan Voiculescu.
Despre Dezbate Romania editia a II-a
Rezultatele primei etape de selecție
Echipele participante
Echipa | Facultatea | Punctaj | |
Prima Dezbatere
Tema: „Românul s-a născut poet” |
Tocilarii | Facultatea de Ştiince Politice, Universitatea Bucureşti | 159 Puncte |
Vox Populi | Facultatea de Ştiinţe Juridice, Universitatea Dimitrie Cantemir | 157 Puncte | |
A doua dezbatere
Tema: “Binele individual sporeşte binele colectiv” |
AC | Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Universitatea de Vest, Timișoara | 167 Puncte |
Managerii | Facultatea de Managemant Economic, Academia de Studii Economice Bucureşti | 199 Puncte | |
A treia Dezbatere
Tema:“Mass media nu pot fi independente” |
Band a Part | Facultatea de Ştiinţe Politice, SNSPA | 263 Puncte |
Brainstormers | Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, SNSPA | 219 Puncte | |
A patra Dezbatere
Tema: “Şcoala îngrădeşte personalitatea”. |
Puncte de Suspensie | Facultatea de Istorie şi Filosofie, Universitatea Babeş- Bolyai | 191 Puncte |
Tineri pentru Dezvoltare | Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social Politice, Universitatea Alexandru Ioan Cuza | 182 Puncte |
Echipele semifinaliste
Echipa | Facultatea | Punctaj | |
Prima semifinală
Tema: “Globalizarea ameninţă identitatea naţională”. |
Band a Part | Facultatea de Ştiinţe Politice, SNSPA | 212 Puncte |
Puncte de Suspensie | Facultatea de Istorie şi Filosofie, Universitatea Babeş- Bolyai | 186 Puncte | |
A doua semifinală
Tema: “Globalizarea ameninţă identitatea naţională”. |
Managerii | Facultatea de Managemant Economic, Academia de Studii Economice Bucureşti | 191 Puncte |
Tocilarii | Facultatea de Ştiince Politice, Universitatea Bucureşti | 212 Puncte |
[oqeygallery id=5]
FINALA DEZBATE ROMÂNIA EDIŢIA aII-a