Debuteaza Festivalul International de Literatura de la Bucuresti, editia a IV-a

Festivalul International de Literatura de la Bucuresti este un proiect independent, initiat in 2008 de Oana Boca, Vasile Ernu si Bogdan-Alexandru Stanescu. Saptamana aceasta FILB se reintoarce pentru cea de-a patra editie a sa, spre bucuria tuturor iubitorilor de literatura si dialoguri literare. Festivalul va avea loc la Clubul Taranului Roman si debuteaza miercuri, 7 decembrie, ora 18.00, incheindu-se vineri, 9 decembrie, cu un cocktail oferit de Centrul de Carte Germana.

Tema din acest an este „Tara adoptiva”, care poate fi si “o limba, o literatura, o cultura in care ne-am dori sa traim sau sa existam.Tara adoptiva este locul unde ne arunca istoria. Ea poate fi o optiune sau un imperativ. Tara adoptiva e in noi.”  (Bogdan-Alexandru Stanescu, presedintele festivalului).

Se vor aduna pentru dezbateri in jurul acestei teme  Paul Bailey (Marea Britanie), Jean Mattern (Franta), Roman Simić (Croatia), Declan Meade (Irlanda) si Georgi Gospodinov (Bulgaria). Alaturi de ei, scriitorii romani Mircea Cartarescu, Adina Rosetti, Lavinia Braniste si Mihail Vakulovski.

Prima zi a festivalului prilejuieste publicului intalnirea cu scriitorii Mircea Cartarescu si Paul Bailey (Marea Britanie) – reintrat in atentia cititorilor autohtoni datorita editiei in limba romana a cartii Unchiul Rudolf (Humanitas, 2010) –, intr-un dialog moderat de Marius Chivu.

Cea de-a doua zi, dedicata prozei scurte, ii are ca invitati pe Roman Simić (Croaţta) – scriitor si director de programe al renumitului festival european „Short Story in Zagreb“, pe Declan Meade (Irlanda) – editor al revistei The Stinging Fly, fondator al editurii cu acelasi nume, si pe scriitoarea Lavinia Braniste. Moderatorul serii este Matei Martin.

Jean Mattern (Franta) – scriitor tradus in limba romana de Editura Polirom (romanele Baile Kiraly şi Lapte şi miere) si editor de succes la Gallimard – si Gheorghi Gospodinov (Bulgaria) – unul dintre cei mai importanti scriitori ai momentului, dar si un dramaturg si un scenarist de succes, caruia Editura Cartier i-a tradus cea mai cunoscută carte, Un roman natural – sunt invitatii din strainatate ai celei de-a treia seri a Festivalului. Lor li se alatura Adina Rosetti si Mihail Vakulovski. Discutiile vor fi moderate de Ana Chiritoiu.

Sursa: Ghimpele.ro

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.