Curs de informatică

Cursul  de informatică este adresat copiilor cu vârsta cuprinsă între 10 și 18 ani, pasionaţi de informatică, care au obţinut rezultate la concursurile de profil. Cursul are ca scop pregătirea cursanţilor în vederea participării la concursurile de informatică şi dobândirea de cunoştinţe şi deprinderi avansate, necesare realizării de produse informatice performante (software de aplicaţii).

În anul educational 2011-2012, cursul de  informatică va fi structurat în două grupe:

1. Performanţă în Programare – Algoritmi fundamentali PROGRAMA

Obiective:
• cunoaşterea principalelor paradigme de programare (imperativă, orientată-obiect, funcţională);
• o intuiţie clară despre cum se defineşte un limbaj de programare (sintaxă, semantică);
• tehnici de verificare a programelor;
• cunoaşterea unui cadru de lucru formal pentru definirea de specificaţii executabile ale limbajelor de programare.

2. Performanţă în Programare – Metode speciale – PROGRAMA

Obiective:
• cunoaşterea şi folosirea adecvată şi eficientă a principalelor tehnici de programare (recursivitate, Divide et Impera, Greedy, backtracking, programare dinamică);
• tehnici de verificare a programelor;
• cunoaşterea unui cadru de lucru formal pentru definirea de specificaţii executabile ale limbajelor de programare.

Dobândirea acestor cunoştinţe va contribui la o învăţare rapidă şi corectă a unor noi limbaje de programare şi la scrierea de programe corecte şi fiabile.

Selecția a avut loc în data de 22 septembrie, în  intervalul orar 18:00-20:00, la sediul Fundației și a constat într-un interviu cu profesorul de specialitate.

Participanţii din acest an educaţional la cursul de informatică

Profesor: Dan Stefan Gogoncea.

Program săptămânal de curs:

  • joi, 17:30 – 19:00      GRUPA PROGRAMARE – ALGORITMI FUNDAMENTALI;
  • joi, 19:00 – 20:30     GRUPA PROGRAMARE – METODE SPECIALE.

Cursurile de informatică sunt organizate de Fundația Dan Voiculescu în perioada octombrie-iunie, în cadrul programului anual de cursuri.

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.