Gentiletea mai are oare loc in lectiile de la scoala? Este, oare, inlocuita de legea junglei?
Pentru specialisti nu incape indoiala.Vedem asta zi de zi, copiii nu mai sunt emotionati de autoriatea profesorilor. Scoala este adesea locul unde sunt agresati de alti colegi sau chiar de profesori.
Nicio grupa de varsta nu este scutita. Chiar si gradinita, odinioara spatiu de siguranta, este astazi motiv de anxietate pentru parinti. Locuri putine in gradinite, educatoare cu pregatire precara etc.
Cum se ajunge aici? Serge Tisseron, care a publicat in Franta o lucrare asupra empatiei ca mijloc de comunicare sociala, a recenzat mai multe cazuri: dificultatile sociale (somajul, criza financiara), culturale sau familiale (familii monoparentale sau recompuse) care ii plaseaza pe copii in situatie de nesiguranta profunda, dar si scoala.
„Sunt frapat sa vad pana la ce punct scoala a devenit un fel de piramida a tratamentelor rele, in care elevii sunt cele mai importante victime“, spune psihiatrul, care intervine adesea in mediul scolar.
Sa pui si profesori incepatori la clasele cele mai rele, de pilda, iata un exemplu de tratament violent. Si, mai spune psihiatrul, nu putem fi empatici decat daca ne simtim in siguranta.
Asadar, cum pot oare dascalii sa rupa cercul vicios si sa ii invete din nou bunavointa pe elevi?
„Este vorba despre gasirea motivelor unor comportamente si de interventia cu finete“, spune Alain Braconnier, psihiatru si psihanalist.
„Tacerea si demisia adultilor, adesea debordati de toate cele care ii inconjoara, agraveaza stresul.“
Sa evitam cearta
„Ambianta scolii este foarte importanta. Prezenta atenta a adultilor si sustinerea celor superiori ierarhic in randul profesorilor dezvolta un sentiment de securitate, indispensabil tuturor“, spune Andre Agard Maréchal, psiholog francez, specializat in probleme scolare.
Un psiholog roman cita exemplul propriului sau fiu, tanar profesor, care in timpul unei batai la liceul unde preda, incercand sa ii desparta pe batausi, a fost agresat si el.
A cerut ca batausii sa fie exmatriculati, insa superirorii ierarhici ai scolii nu pareau prea scandalizati.
Este o situatie dramatica cea in care invatatorul nu este protejat, iar elevii sunt lasati prada angoasei lor personale, cea a culpabilitatii care ramane fara raspuns. Ea escaladeaza, si violenta devine inevitabila…
Desigur, explicarea, vorbitul, a-l lasa pe celalalt sa isi spuna ce are pe suflet sunt indispensabile pentru a inlocui loviturile cu cuvintele.
Sa evitam umilintele
Bataia de joc, bruscarea copiilor mici, dar si umilirile din partea profesorilor fata de copii, toate acestea sunt o lectie a rautatii. „Jignirea, insultele, toate astea le vezi zi de zi“, spune un elev de la un colegiu bucurestean. „Si daca nu le parezi, esti victima.“ „Este un climat cu atat mai nesanatos, cu cat micii tortionari simt slabiciunile victimelor si le exploateaza.“
„Aceste atitudini sunt mai frecvente la adolescentii care vor sa para dominatori in ochii celorlalti“, spune Alain Braconnier, „cel mai obraznic avand rolul de a intari coeziunea grupului.
Cand se dezvolta la cei mai tineri aceste comportamente sunt raspunsul la un traumatism. „Anumiti copii traiesc situatii traumatizante acasa, violente, pentru ei pasivitatea este identificata cu moartea“, spune Serge Tisseron. „Doar agresivitatea le da iluzia ca rezista.“
Ce se poate face in clasa? „Sa intervii, mai ales daca este vorba despre fapte repetitive, si sa sanctionezi“, precizeaza Alain Braconnier. Adultul are rolul de a proteja copilul, iar copiii si adolescentii asteapta asta de la noi.“
Dar si pedeapsa este esentiala pentru a marca limita si interdictia – André Agard Marechal noteaza ca, cu cat elevii traiesc intr-un mediu mai haotic, cu atat au mai mare nevoie de un raspuns riguros din partea adultilor pentru a se simti cat de cat in siguranta“. Trebuie sa ramanem cat se poate de calmi…
Este important sa nu-i umilim fara sa ne dam seama. Niciodata sa nu le spunem: „Esti o nulitate“ si nici „ai o memorie de insecta“. Inainte de patru ani, nu au acces la limbajul cu imagini. Umorul nu este deschis catre ei decat pe la sapte-opt ani.
In fine, la inceput de an scolar, trebuie specificat clar ca orice derogare de la reguli va fi sanctionata clar. Regulile trebuie enuntate si le revine si lor obligatia sa le respecte.
Activitati impreuna
Nimic mai bun pentru dezamorsarea conflictelor decat activitatile facute impreuna… cu conditia sa participe toata lumea.
Vizitarea unei expozitii este ceva minunat, dar mai bine un joc de societate sau un atelier de lucru manual, acolo unde toti copiii se pot implica.
Un studiu facut recent intre copiii de patru ani arata ca cei care canta impreuna la cor sau la instrumente, tind sa fie mai saritori si sa fie mai sociabili.
A face ceva impreuna sudeaza grupul si ne permite sa vedem ca suntem inter-dependenti. Fara celalalt, nu sunt nimic.
Daca refuz sa fac un serviciu, sa il ascult pe celalalt, inseamna ca ma expun posibilitatii de a fi in aceeasi situatie la un moment dat. „Suntem sociali pana in maduva oaselor“, scria Michael Gazzaniga, un neurolog american. Si daca asa este, de ce sa nu fim si prosociali?
Dezvoltarea empatiei
Prezenta din frageda pruncie, empatia, aceasta extraordinara capacitate de a ne pune in locul altuia, trebuie dezvoltata cu orice pret la copii, pentru a face din ei niste adulti civilizati.
Trebuie sa fie invatati sa exprime ceea ce simt atunci cand sunt insultati, ca sa stie ce simt si cei pe care ii insulta. Serge Tisseron pledeaza in aceasta invatare pentru joc, adesea uitat azi, din cauza activitatilor extrascolare sau a timpului petrecut de copii la televizor.
Adultilor le revine obligatia de a le rezerva copiilor timp de joaca, vital pentru echilibrul lor psihic. „Trebuie sa evitam ca cei mici sa se in-chisteze prematir intr-un rol din care nu mai pot sa iasa, cel de agresor sau cel de victima“, spune Tisseron. In clasa, in jurul varstei de patru ani, psihologul francez propune un joc de trei figuri. Invatatoarea ii va pune pe copii sa incarneze succesiv agresorul, victima si un negociator.
Copilul trebuie sa intre in pielea fiecarui personaj. Daca stie ceea ce simte o victima, ii va fi mai greu sa devina cel care face un gest violent.
Dar a fi constient de existenta altora inseamna si sa fie constienti de propria lor valoare. Pentru ca bunavointa nu inseamna sa uite de ei insisi. Pentru ca fiecare sa-si gaseasca locul, trebuie ca acesti copii sa fie ajutati sa inteleaga ca nu trebuie sa accepte totul.
Si aici jocul este foarte util. „Empatia inseamna reciprocitate“, aminteste Serge Tisseron. „Jocul permite abordarea limitelor proprii si ale altuia. Nu iti voi face rau si refuz sa imi faci tu rau.“
Pentru a intari aceasta notiune de limita, stima de sine este indispensabila si la cei mici, dar mai ales la adolescenti. Cum ar putea sa reziste tratamentelor dure daca nu sunt siguri ca valoreaza mai mult decat li se spune de catre agresor?
„Invatatorii trebuie sa puna in valoare competentele fiecarui elev, si astea se gasesc din plin“, spune Alain Braconnier.
Pedepsirea insolentelor
Inca o data, ceea ce poate fi mai rau, ar fi ignorarea obrazniciilor. Din momentul in care exista incalcarea unei reguli, trebuie sa existe si sanctiune. Dar trebuie sa fie adaptata la fiecare caz in parte.
Daca a facut o boacana, copilul sau adolescentul (si se stie ca adolescentii testeaza limitele de toleranta ale adultilor), cea mai buna reactie este umorul, pentru ca permite o anumita distanta, spune Alain Braconnier.
Asta instaleaza o anumita distanta si dezamorseaza aroganta. Dar daca obraznicia devine norma, cel care provoaca mereu, trebuie exclus, oricare ar fi varsta lui.
Refuzul acestui tip de comportament prin excluderea de la ore este util si copilului, si profesorului. Pentru ca provocarea verbala ii este utila agresorului pentru a se face remarcat in grupul de elevi. Daca nu mai sunt spectatori, nu mai exista obraznicie… Si mai ales pentru ca adolescentii ii dispretuiesc pe cei care nu reactioneaza.
Sursa: Revista Psychologies
