Copilul tău este un geniu? Iată 15 semne care-ţi confirmă asta

Vrei un mic Einstein în casă? Nu există o reţetă sigură, însă studiile au arătat că lipsa unui televizor la grădiniţă, lecţiile de muzică, alăptarea adecvată, existenţa unei biblioteci vaste şi consumul dulciurilor cu moderaţie sunt doar câteva dintre modalităţile prin care şansele de succes ale copilului tău vor creşte considerabil.

O serie de studii realizate în SUA au scos în evidenţă câteva cifre care subliniază anumite aspecte aflate în strânsă legătură cu rezultatele şcolare, inteligenţa şi abilităţile practice, relatează The Daily Beast.

1. 59% dintre copiii cu vârsta de doi ani petrec două ore uitându-se la televizor. Academia Americană de Pediatrie i-a avertizat pe părinţi să evite asta, deoarece copii îşi risipesc, astfel, resursele pentru dezvoltarea cerebrală.

2. Copiii de 6 ani care au fost alăptaţi corespunzător au, în medie, un IQ cu 5 puncte mai ridicat decât cei care nu au fost alăptaţi îndeajuns.

3. Copiii care cântă la pian au o capacitate verbală cu 15% mai mare decât cei care nu cântă la nici un instrument.

4. Copiii care sunt capabili să amâne obţinerea unei recompense vor avea un punctaj mult mai mare la testele pentru admiterea în universităţi.

5. Un copil crescut într-o casă unde există cel puţin 500 de cărţi are o probabilitate cu 36% mai mare de a absolvi cursurile liceale şi cu 19% mai mare de a absolvi o facultate decât cei care cresc într-o casă unde există foarte puţine cărţi.

6. Copiii femeilor care au consumat droguri în timpul sarcinii sunt de cinci ori mai predispuşi la probleme grave de dezvoltare decât ceilalţi.

7. Copiii supraponderali obţin rezultate cu 11% mai mici la testele naţionale decât cei care au o greutate normală.

8. Exerciţiile aerobice cresc abilităţile practice ale copiilor cu 100%.

9. Copiii care merg la grădiniţă au şanse cu 52% mai mari de a absolvi cursurile liceale decât cei care nu au mers la grădiniţă.

10. Copiii ai căror taţi i-au conceput la vârsta de 20 de ani obţin cu 6 puncte mai mult la testele de inteligenţă decât cei care au taţi de două ori mai în vârstă.

11. Învăţarea de a jongla şi de a face exerciţii motorii dificile creşte cantitatea de materie cenuşie din creier cu 3%.

12. Copiii din familiile care beneficiază de ajutoare sociale aud de patru ori mai puţine cuvinte pe an decât copiii ai căror părinţi sunt integraţi profesional.

13. Copiii care au învăţat o limbă străină timp de cel puţin doi ani obţin rezultate cu 14% mai bune la testele naţionale decât cei care nu cunosc decât limba natală, chiar dacă testele respective nu oferă un punctaj mai mare în cazul cunoaşterii unei limbi străine.

14. Studenţii care petrec cel puţin două ore jucând jocuri video obţin rezultate cu 9,4% mai mici la examenele şcolare decât cele ale studenţilor care nu sunt pasionaţi de astfel de jocuri.

15. Copiii femeilor care au fost expuse la pesticide în timpul sarcinii au un IQ cu 1,4% mai mic pentru fiecare unitate de creştere a expunerii, în comparaţie cu cei ai căror mame nu au fost expuse la pesticide.

Sursa: Romania Libera

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.