Conferințele INOVALIMENT – O alimentație nesănătoasă poate să afecteze generațiile care vor urma, până la 100 de ani

Conferințele Inovaliment

Conferințele INOVALIMENT – O alimentație nesănătoasă poate să afecteze generațiile care vor urma, până la 100 de ani

Conferința “Influența educației alimentare timpurii asupra longevității viitorului adult”, organizată de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, joi 23 septembrie 2021, a strâns laolaltă cei mai buni specialiști în pediatrie, nutriție pediatrică și nutrigenetică, pentru a evidenția noi teorii privind corelația dintre o dietă sănătoasă timpurie, încă din perioada pre și postnatală și longevitatea viitorului adult.

În cadrul conferinței au fost prezentate noile descoperiri medicale în nutriția neonatală și pediatrică, în contextul fenomenului îngrijorător al creșterii obezității infantile.

”S-a demonstat că stilul nostru de viață, în special când vine vorba despre alimentație nesănătoasă, poate afeceta generațiile care vor urma, până la 100 de ani, adică vreme de 3 generații. De aceea este extrem de important ca, de acum înainte, oamenii să conștientizeze cât de important este să consume alimente sănătoase, încă de la naștere, pentru ca generațiile care vin să nu fie afectate de stilul nostru de viață”, a declarat Dr. Simona Carniciu

”Viata lungă și sănătoasă a reprezentat un obiectiv al omenirii încă din cele mai vechi timpuri, iar astăzi, datorită descoperirilor din medicina nutrițională și genetică, acesta a devenit aproape realitate”, a declarat Dr. Adina Trandafir, genetician, consilier nutrițional acreditat Metabolic Balance.

”O comunitate extinsă a oamenilor de știință se focusează pe studiul longevitătii, care nu mai este asociată doar cu bagajul genetic, stilul de viață programează cumva longevitatea unui adult. Din păcate, stilul de viață al populației este, de cele mai multe ori, incorect, iar asta se vede în starea nutrițională a populației și în incidența bolilor metabolice”, a mai declarat aceasta.

Conferința s-a adresat atât părinților, cât și specialiștilor. Concluzia confrinței a arătăt că ultimele studii dezvoltate de institute de cercetare renumite la nivel mondial au evidențiat o legătură directă între educația timpurie, chiar neonatală, și calitatea vieții și longevitatea viitorului adult.

”Obezitatea sau malnutriția mamei din perioada sarcinii au indicat boli metabolice instalate când copilul a devenit adult. O dietă săracă în proteine în viața fetală reduce durata de viață, dar restricția proteică din perioada alaptării se pare că influențează pozitiv durata de viață”, a declarat Dr. Florin Ioan Bălănică, specialist în programe medicale personalizate,

Senatul Știintific al FDVDR este preocupat de creșterea calității vieții și a longevității, de aceea sprijină orice activitate științifică și facilitează accesul specialiștilor la cele mai noi rezultate privind longevitatea”, a declarat Lăcrămioara Frăsineanu, Manager de proiect Senatul Științific.

 

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.