Conferința Anuală Fischer International

Au început înscrierile la cel mai așteptat eveniment din domeniul educației, Conferința Anuală Fischer International

În perioada 1-2 septembrie 2022 va avea loc cea de-a XV-a ediție a Conferinței Anuale Fischer International. Este un eveniment emblematic pentru educație, care se adresează atât profesorilor de limba engleză, cât și profesorilor de alte discipline, care vor avea șansa să participe la sesiunile care abordează teme generale de educație, predare, abilități și competențe, dar și părinților care doresc să fie la curent cu perspectivele globale în educație.

Evenimentul este organizat de Fischer International, în parteneriat educațional cu EDUCATORS by Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

În acest an conferința va avea loc în format hibrid. Astfel, ziua de 1 septembrie va fi dedicată sesiunilor în format fizic, iar ziua de 2 septembrie va fi dedicată în totalitate sesiunilor organizate în format online.

Înscrierile se realizează prin completarea unui formular pe site-ul www.cartiengleza.ro sau pe www.fundatiadanvoiculescu.ro.

Conferința Anuală Fischer International este un eveniment așteptat an de an, cu mult entuziasm, de comunitatea profesorilor din România. Prin participarea la această conferință, mii de profesori își pregătesc revenirea la catedră, alături de cei mai buni specialiști. Autorii și trainerii care vor susține prezentările sunt traineri renumiți cu o experiență uriașă, de zeci de ani, în domeniu, cu proiecte și rezultate remarcabile.

Atât sesiunile desfășurate în format online, cât și cele desfășurate în format fizic vor fi dinamice și interactive, favorizând schimbul de idei, de experiențe și de cunoștințe și încurajând întrebările din partea participanților.

Ca în fiecare an, autori, traineri și reprezentanți ai celor mai prestigioase edituri și instituții vor fi alături de noi: National Geographic Learning, Cambridge University Press, Helbling English, Hamilton House Publishers, Penguin Random House, Oxford University Press, Global ELT, Collins ELT, British Council etc.

Vom întâmpina participanții cu aceeași atmosferă deschisă, caldă și prietenoasă, cu care i-am obișnuit în ultimii 15 ani, aceeași dedicare și dorința de a contribui la viitorul educației, aceeași pasiune pentru domeniul predării dar, mai ales, aceeași bucurie de a ne revedea la fiecare început de toamnă și de a ne încărca reciproc cu energie, putere de muncă și entuziasm pentru un nou an școlar”, a declarat Daniela Văduva, Director General Fischer International.

Pentru înscriere, accesați link-ul de mai jos👇

https://cartiengleza.ro/promo/conference_2022/

 

 

 

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.